sarutul

din asfaltul buzelor a iesit primul mugur de floare.

uitarea.

noaptea,
cand ma dezbrac de mine
umbra mea goala se acopera cu tine.

in lipsa ta,
nergul noptii mi-ar sterge
orice farama de existenta lucie.

ne-amestecam.
eu, tu, noaptea.apoi asteptam.
fiecare se izbeste de lumina si ne uitam.

*
umbra mea goala acopera cu tine
orice farama de existenta lucie.
fiecare se izbeste de lumina si ne uitam.

*
cand ma dezbrac de mine,
negrul noptii ma sterge.
eu, tu , noaptea.
asteptam.

*
noaptea,
in lipsa ta,
ne amestecam.

*
asa stim sa (ne) uitam.

Dor în putrefacție

Durere,
îmi pare uneori
că ai picioarele atât de subțiri
încât poți să intri-n mine printre gânduri.

gheara ta mică mă zgârâie adânc în piept.

mă ustură fiecare zi s-aștept
să-ngropi în lutul inimii fiecare regret.

urmele tale îmi lasă dicolo de fiecare cuvânt
absența lui încrustată adânc în piele,
precum cavoul deschis în pământ.

mica urmă adâncă.

uneori m-ascund în primul strop de lumină
și-aștept toată noaptea sub genele tale,
căci vreau să intru mereu în tine din prima
și să rămân tăcută la sfârșitul viselor tale.

uneori m-ascund în prima ta silabă
și-aștept însetată pe buza-ți de jos,
până vocea ta cade pe urechea mea
și-mi strivește liniștea atât de duios.

uneori sunt doar o mică urmă adâncă
și-ncap în patul tau cu miros de păcat,
ca sărutul primăverii în zăpada topită.

...

Iubirea mea-i fără speranță
Așa cum au fost încercările-mi copilărești,
Să-ți culeg stelele cu mâinile goale,
Să-ți leg c-o ață sufletul de picioare
Să nu fugă din hăul sufletului meu.


I-am spus vieții într-o zi "hai să te fut!"
Din noi două nu va rămâne nici măcar lut
Când ai să mă înghiți și ai să mori.
De ce să ne chinuim sute de zile?
De ce să îți caut fericirea și tu să mă omori?

liniște

liniște.
vreau să mor încet (de ieri).
de oboseală, de dor, de lacrimi, de tăceri...
vreau să mă arunc în golul sufletului meu.
să ajung acolo greu, să mă sfâșie pe drum amintirile,
să tragă din mine ca lupii, să mă stropească cu oțet, curvele.
să trag un fum și să mă ridic, apoi să cad din nou...mai repede
și la final să mă lovesc de carnea ta, să facem sex sălbatic și repede.
asta e viața, o înjurătură lungă a soartei care te trimite unde nici cu mintea nu poți ajunge,
apoi cazi și nu ai nici măcar o piatră de care să-ți zdrobești necazurile.
spre iadul pustiu și infinit urc singură, cobor singură,
uneori mă gândesc cu ciudă la Sisif,
și-l invidiez pentru bolovanul său...
a mea povară blestemată,
toată e-n coastele mele.
mereu.

Suav

Iubirea ta a fost ca fumul de țigară printre flori,
Le-a pervertit parfumul suav de mult prea multe ori
Și de fiecare dată, iubitule, a dispărut până-n zori.

Călatorie

Timpul trece peste amintirea ta,
Ca zgomotul mașinilor peste șosea
Care-ascunde muzica pianului sfios -
Numai noaptea îi întoarce trecerea pe dos.

Bătrânul meu împărat al degradării,
Face loc sub plapuma neagră amintirii.
Ne cuibărim amândouă, tâmplă lângă tâmplă.
Ea tace, iar mie sufletul mi se strâmbă,
Durerea se chircește în el în câteva clipe.

Fiecare noapte-i un infern cu văi sterpe
Pe care pășesc numai eu. Dincolo de timp.
Am învățat să-ți caut iubirea ca un tâmp...
Aici nu mai pot să te pierd căci nu te-am găsit
Aici ești peste tot și nicăieri, ca-n fiecare zi de ieri.

despre uitari.

imi intind buzele rosii sa cuprind noaptea,
atat de singura poate fi numai o fantoma de stea
care-a murit inainte sa se nasca iubirea.

cine o sa-i cunoasca vreodata durerea,
cand coastele-i de lumina au crapat in ea
si intunericul nemarginit si-a potolit setea?

zi de zi imi omor si eu toate gandurile
sa nu-ti inghita vreodata tacerile -
pietrele grele din care cladim uitarile.

Spitalul din mine

Pe holurile lungi și albe ca ochii orbilor
Lumea sănătoasă vine din ce în ce mai rar.

La urgențe au închis demult,
Aici nimeni nu se grăbește destul.
Scaunele cu rotile trec goale și încet.
În paturile condamnaților la moarte lentă,
Aerul mucigăiește lent în fiecare piept.

Cândva doctorii intrau și ieșeau
Și iar intrau și iar ieșeau.
Apoi unii uitau să mai vină,
Alții se îmbolnăveau sau mureau.

Acum câteva zile
Aici a intrat dragostea ta bolnavă -
Copilă mică, liberă și firavă.

O văd rar, singură pe holuri,
Merge prea repede, se împiedică mereu,
Seara adoarme în alte paturi,
Lângă alți bolnavi uitați de Dumnezeu.

Dragostea ta mică încă nu caută ieșirea.
Când scuipă sânge, buzele ei roșii zâmbesc.
Toți muribunzii o așteaptă cu dor noaptea -
În urma ei speranțe de viață mereu înfloresc

Cum să-i spun că-n spital intră și iese doar Moartea?

Zbor mutilat

De când m-ai învățat să merg pe sârmă
Am o singură aripă -
Cu pene de plumb
Și urme de scrum.

Mi-am pierdut trupul,
Izbind atât de des pământul.
Noaptea mi-a mâncat umbra,
Mi-a rămas doar sufletul de păcură.

Sârma noastră subțire
A-nceput să se deșire.
Împletită din gânduri și așteptări,
A prins acum nergu mucegai de uitări.

Aproepe Nimic (...și totul e perfect)

Între sărutul tău
(Care-mi strivește durerea)
Și ignoranța cu miros de cavou,
Nu e decât un singur pas către Nimic.

Căci numai El încape
În clipele mele sterpe
Cu întrebări fără răspuns
Și zbucium născut pe ascuns.

Sărutul

Pe gura ta-i mirosul suav al mării.
Uneori îmi scufund în ea buzele,
Până ajung la malul remușcării,
Unde prind rădăcini firave visele.

În privirea ta tulburător de limpede,
Mă topesc încet ca un strop de lumină
Și mă scurg în adâncul gândurilor tale nude,
Apăsătoare precum cea mai duioasă taină.

Să-mi tai respirația și să-mi spargi cuvintele.
În ele am construit cele mai înalte ziduri,
Cărămizi goale mi-au fost toate silabele.

Vreau să mă-nceci în marea buzelor tale,
Să zac lângă tine în cele mai chinuitoare tăceri
Căci în ele mustesc mereu nespuse plăceri...

Când adormi lângă mine

La Nuit étoilée, Van Gogh, MoMA, NYC

Fată cu părul vâlvoi,
Zâmbeul tău îmi sărută ochii
Și-ntreaga lume se divide la doi
Când genele tale îmi ating obrajii.

Oprește-ți degetele subțiri
Pe gândurile mele atât de obosite
Să-mi culegi boabele de amintiri
Despre ale tale buze atât de tăcute.

Parfumul tău de femeie
Îmi umple fiecare clipă cu vise
Și gust flămând tot ce-ar putea să fie
Dincolo de umbra genelor tale închise.

Înlăuntrul tău de catifea
Timpul hain niciodată nu intră
Acolo începe și se termină noaptea,
Precum viața pe-o coardă de vioară.



 
 F. Mendelssohn - Cantecul gondolierului venetian

Împământenire

 
Îmi scot hainele sufletului pe rând,
Cu toate tainele tăcute fără început.
Mi-apropii existența efemeră de pământ
Să-i simt tăcerea în care toate-au încăput.

Îi sărut iarba crudă ca viața,
În roua lui îmi potolesc setea de zbor,
Căci acolo își ascunde cerul fața -
Sub pașii mei mărunți care dor.

Suntem nimicitor de-aprope,
Ca doi amați în ultima noapte.
Între noi numai moartea mai încape,
Precum Dumnezeu a cuprins Facerea
Numai în secretul câtorva șoapte.

Când nu mai avem loc în Rai

Iubitule, lasă-ți palma în palma mea stângă,
Să nu-ți fie frică să-ți pierzi trupul în cearșafuri.
La miez de noapte o să înceapă să ningă
Cu bucăți de îngeri care s-au sfărmat iubindu-se.

Tu să rămâi nemișcat și să aștepți tăcut.
Vreau să cadă tot Raiul alb peste trupurile noastre,
Să moară timpul hain din fiecare suflet,
Să rămânem palmă lângă palmă...o eternitate.

Privirea ta

Adesea-mi intră sub gene

Și o simt adulmecându-mi gândurile ascunse,

Ca un lup flămând  și  hain

Care-și plimbă botul noaptea  printre frunze.

Uneori o găsesc curată,

Fără urme de păcate, regrete și secrete,

Se furișează ca o șoaptă

În care sufocăm tot ce nu-ncape în cuvinte.

Atunci când nu o întâlnesc,

Sub genele mi se-adună numai plumb

Și-ntreaga lume o strivesc -

Să-ncapă lipsa ta, cu aripi negre ca-l morții corb.

Evadare

Sunt ocnaș în propriile-mi coaste,
Mă zbat în singuratatea mea cu patru pereți
Călcându-mi pe tăceri în fiecare noapte.

Vreau să fug din mine!

Mă furișez printre gânduri uitate,
Sparg acoperișul conștiinței și mă opresc...
Niciodată nu am văzut stele atât de minunate
Precum cele descoperite în privirea ta adâncă,
Când am ieșit, pe furiș, din mine însămi.

Maieutică pe jumătate

...

ți-ai înfipt mâinele printre sânii mei
srângând sub unghii pulsul
și bucăți de viață crudă.

ți-ai prelins ființa pe genunchii mei,
căutând în fiecare por întregirea,
până te-ai înecat în tine însuți.

atingâdu-mi cu poftă fiecare curbă,
n-ai văzut nici măcar printr-o crăpătură
sufletul gol ascuns dincolo de trup.

lângă tine-am ascuțit fiecare simț.
n-am avut alt gust decât cel carnal,
cu tine mă dezgusta orice-i sentimental

ți-ai spus îngrozit "știu că nu știu nimic".
acum îți adâncești degetele în alt lut
căutând măcar un strop de necunoscut.

Gunoierul

Îmi pare că de fiecare dată el își face treaba
Cu aceeași scârbă exemplară,
Că-n dureroasa deposedare nu cunoaște graba.

Îmi adună lent sticlele goale de vodkă
În care ți-am înecat pe rând,
Privirile ce îndemnau la păcat odată.

Culege atent toate mucurile de țigări,
Fumate după-mbrățișări de plumb
Când ne-am strivit trupurile în plăceri.

A strâns iarba uscată din Grădina Japoneză
Și urmele plimbărilor, când privirile noastre
Au invitat soarele la o încântătoare partuză.

Ce-i pasă lui că-mi vreau cioburile vieții înapoi?
Îmi smulge din rădăcini fiecare amintire
Care-n lipsa ta, pentru viitor, e doar gunoi.

Aici nu mai încape nimic din ce a fost odată.
Aici ziua de mâine calcă în picioare prezentul.
Aici mă simt infinit de goală și renăscută cu sila.

Sevraj

...come to the dark side.

mâna ta îmi mângâie trupul

și-mi intră sub piele.

apropierea ta mă-nțeapă

și-ti simt sărutul vicios prin vene.

cheamă-mă dincolo de gând!

vreau să te simt ca la început,

să-mi înec mințile

în roua coapselor tale

ca într-un ocean necunoscut.

mai știi când ne-am amestecat

coapsele, buzele, gemetele

până mi-ai intrat în sânge

și m-ai dezumanizat?

am fost doar pofta unui animal,

până când dimineața mi-a întors

trupul obscen cu amintiri curate

și miros suav de dor carnal.

am obosit de iubire.

am obosit de când eram doar gând
și alergam după visele tale
să le învăț ce-i un sărut.

nu le-am ajuns atunci.
căci m-am pierdut în lunci cu stele.

te-am regăsit în lumea asta,
mi-am lipit urechea de inima ta.
erai atât de obosit de viață.
- cât m-ai așteptat?
- mult, mi-ai răspuns.
-mai mult de zece ani?
-da.
-mai mult de cinsprezece?
-da.
-mai mult de douăzeci?
-da.
-je m'en fous, je t'aime!

apoi ți-am privit visele cărunte
și le-am sărutat ridurile de pe frunte.

Regressus ad uterum

Îmi înghesui trupul pe fereastra mică din podul casei.
Nimic măreț, impozant sau terifiant.
Bulevardul prăfuit cu mașini grăbite și felinare stinse.
Atenția fluidă îmi anesteziază timpul.

Din cauza vitezei și a peisajului șters,
În lume azi nu e nimic de reținut,
Imagini fluide, fără interes -
Peste gânduri e numai liniște de lut.

Aici sfârșește începutul oricărei intenții.
Din tot ce trece prin fața ochilor,
Rămâne Nimicul - veșnica sfidare a morții.

 "Pourquoi il y a plutôt quelque chose que rien ? 

Car le rien est plus simple et plus facile que quelque chose."

 Leibniz, Principes de la nature et de la grâce fondés en raison

Joncțiune existențială

Timpul sparge cuvintele.
Înghesuite între clipe infinite,
Au mustit prea multe gânduri
Așteptând pe buze să fie rostite.

Îmbibate cu negru de mister,
Literele au fiert în ele cerneala
Până s-a topit ființa tânără și stearpă,
Scurgându-se-n canalul din mahala.

Azi trece-ncet printre crăpăturile de asfalt,
Pe sub jucării stricate și țigări fumate,
Pe sub tocuri roșii de curve obosite și plânse.
Adună tot în drumul ei murdar și se întregește.

Încleștare

Iubire,
Ți-s brațele atât de lungi
Când rupi mătasea nopții
Încât stânsoarea lor îmi sluțește trupul.

Stăm tâmplă lângă tâmplă,
Coapsă fierbinte lânga coapsă,
Și-adesea mi se-ntâmplă
Să ma pierd în tine,
Să uit de lut, de piele și de oase.

Când mi se macină întreg trupul
De trupul tău,
Îmi încape tot sufletul
În sufletul tău .

Povețe

Mi-așez tăcerea
Pe banca buzelor tale
S-o învăț ce-i ascultarea.

Vocea ta-i grădină cu flori.
Ciripit suav de pasărele
Îți cutreieră gândurile -
Muguri de vacarm în război.

În cuvintele tale încap
Frica, plăcerea și durerea.
Se-adună păcatele armonios
Pe muchia unui zâmbet tăios

Încarnare

azi virtutea mea-i pornografică
se dezbracă de cuvinte,
îmi întoarce spatele,
insuportabil de încet,
se apleacă.

pulsul îmi ia foc,
sar scântei din pieptul fierbinte,
îmi simt traspirația rece prin vene,
căci a trecut atât amar de vreme
de când soarta nu m-a posedat.

da, soarta mea e o târfă,
ea caută perversitatea în virtute
și din împerecherea lor sterilă
rămân cicatrici numite sentimente.

toate sunt atât de vulgare,
îmi intră în carne
și mă doare
să-mi văd sufletul încarnat,
mustind de plăceri.

...triste à en mourir

Hostel

În camera mică,
Printre paturi îmbibate cu povești,
Fericirea trecătoare își adoarme copii.

Adoarme-ncet micuțul Eros,
Întorcând lumea pe dos.

Afrodita își întinde picioruțele prin vise
Când praful de somn se lasă pe pleoapele-i închise.

Maya nu se culcă din lene,
Până când jocul ei trece dincolo de gene.

Dionysus s-a ascuns în cupa Nopții,
Care a uitat să deschidă ușa Dimineții.

Azi Fericirea-i acasă în hostel -
Toți călătorii își uită sufletu-n el.

Declarație de dragoste

Limba mea-i un măcel.
Aici în fiecare cuvânt e o luptă -
Gândurile se spintecă,
Sentimentele se sugrumă,
Până ajung în plutonul din linia întâi.

Unde tăcerea le examinează beregata,
Apoi ucide -
Și nu iartă.