Gunoierul

Îmi pare că de fiecare dată el își face treaba
Cu aceeași scârbă exemplară,
Că-n dureroasa deposedare nu cunoaște graba.

Îmi adună lent sticlele goale de vodkă
În care ți-am înecat pe rând,
Privirile ce îndemnau la păcat odată.

Culege atent toate mucurile de țigări,
Fumate după-mbrățișări de plumb
Când ne-am strivit trupurile în plăceri.

A strâns iarba uscată din Grădina Japoneză
Și urmele plimbărilor, când privirile noastre
Au invitat soarele la o încântătoare partuză.

Ce-i pasă lui că-mi vreau cioburile vieții înapoi?
Îmi smulge din rădăcini fiecare amintire
Care-n lipsa ta, pentru viitor, e doar gunoi.

Aici nu mai încape nimic din ce a fost odată.
Aici ziua de mâine calcă în picioare prezentul.
Aici mă simt infinit de goală și renăscută cu sila.