Despre moarte se tace
Așa cum tace sufletul mortului

Care nu știe să-ți spună unde poate fi găsit

Când alergi dupa el prin vis

Când te strânge dorul de gât

Și urlă: viața te-a omorât.

Stai îngândurat lângă sticla ta cu vin

Când toate zilele-ți sunt din pelin…

Omule, ești singur și pribeag

Numai timpul iți este toiag,

Îl tocești în fiecare zi câte puțin

Apoi iți bei lacrimile ca pe venin

Toata tăcerea iți curge în suflet

Și se face o piatra de moară

Când fiecare gură de aer

Începe sa doară.

Uitarea

Ți-am scris mereu cu creionul pe foaia vieții

De frică sa nu greșesc, cum fac înțelepții

Azi ștergi primul “te iubesc” scris ștrengărește și apăsat.

Observi și tu acum că-n viața ta numai cute pe foaie am lăsat

Lacrima

Am ascuns sufletul în ochi prea devreme

și apoi,greșind, l-am strivit dureros între gene

până când s-a facut tot - o singură lacrimă.

Melcul

Demult îți porti casa prin lume

Ca să închizi în ea poveștile din copilărie,

Și iubirile multe, dar fără nume

Cuvântul

Dans de fluture pe urechea plină cu șoapte
Devine cuvântul tău pentru mine,
Când noaptea, uitată de lume, lângă noi rămâne

Depresia

Azi e doar trecutul zilei de mâine,

Îmi latră soarta la ușă ca un câine

Care demult nu mai știe să muște.

Încercând

Picături grele cădeau de pe fruntea Veșniciei

Peste noi, care am chinuit-o întreaga noapte,

Încercând să-i descoperim secretul printre șoapte

Pentru ca apoi, dimineața târziu, să-i ascundem zilei

Neputința noastra de a opri timpul,

Care a trecut mereu pe lângă noi

Cum trece molcom prin somn un strigoi,

Amitindu-ne că zi de zi ne trăiam coșmarul

Osândiți să ne iubim ca doi balerini

Care dansează neîndemânatec pe muzica Lui,

Încercând să smulgă din inima visului

Toată iluzia de veșnicie împletită din minuni.

Acum , când vezi și tu că nu am reușit,

Să mă privești fără să mă cerți sau să mă urăști,

Să nu încerci din fiecare gând să mă gonești,

Ci să mă ierți, căci în lipsa de speranță te-am iubit.

Ploaia în doi

Ploua aproape mut peste străzile reci

Peste livezi, peste case și peste poteci

Eu m-am așezat demult aici

Să-ți povestesc despre cum poți să încerci

Să fii una cu ploaia

Să-mi săruți părul, ochii, buzele și haina

Să uiți cine ești și să pătrunzi în mine

Ca să învățam împreuna

Cum e sa fim una.

Iar când te trezești din vis

Lângă tine te rog să mă primești

Fără să mă alungi în gând

Și să-mi arăți cum e să iubești

Și să-ți petreci zilele râzând.

de prea mult timp fără tine

se-așeaza un greu miros de cavou

peste fiecare sentiment nou.

E seară și îngerul îmi zboară

lasându-mă a câta oară

Să zac rapusă de grele patimi

Cunoscute de puținele inimi

În adâncul cărora nu există limite,

Căci ele cunosc doar noapte

Doar vise și șoapte

Îmbibate cu miros dulceag de dorințe coapte.