sarutul

din asfaltul buzelor a iesit primul mugur de floare.

uitarea.

noaptea,
cand ma dezbrac de mine
umbra mea goala se acopera cu tine.

in lipsa ta,
nergul noptii mi-ar sterge
orice farama de existenta lucie.

ne-amestecam.
eu, tu, noaptea.apoi asteptam.
fiecare se izbeste de lumina si ne uitam.

*
umbra mea goala acopera cu tine
orice farama de existenta lucie.
fiecare se izbeste de lumina si ne uitam.

*
cand ma dezbrac de mine,
negrul noptii ma sterge.
eu, tu , noaptea.
asteptam.

*
noaptea,
in lipsa ta,
ne amestecam.

*
asa stim sa (ne) uitam.

Dor în putrefacție

Durere,
îmi pare uneori
că ai picioarele atât de subțiri
încât poți să intri-n mine printre gânduri.

gheara ta mică mă zgârâie adânc în piept.

mă ustură fiecare zi s-aștept
să-ngropi în lutul inimii fiecare regret.

urmele tale îmi lasă dicolo de fiecare cuvânt
absența lui încrustată adânc în piele,
precum cavoul deschis în pământ.

mica urmă adâncă.

uneori m-ascund în primul strop de lumină
și-aștept toată noaptea sub genele tale,
căci vreau să intru mereu în tine din prima
și să rămân tăcută la sfârșitul viselor tale.

uneori m-ascund în prima ta silabă
și-aștept însetată pe buza-ți de jos,
până vocea ta cade pe urechea mea
și-mi strivește liniștea atât de duios.

uneori sunt doar o mică urmă adâncă
și-ncap în patul tau cu miros de păcat,
ca sărutul primăverii în zăpada topită.

...

Iubirea mea-i fără speranță
Așa cum au fost încercările-mi copilărești,
Să-ți culeg stelele cu mâinile goale,
Să-ți leg c-o ață sufletul de picioare
Să nu fugă din hăul sufletului meu.


I-am spus vieții într-o zi "hai să te fut!"
Din noi două nu va rămâne nici măcar lut
Când ai să mă înghiți și ai să mori.
De ce să ne chinuim sute de zile?
De ce să îți caut fericirea și tu să mă omori?

liniște

liniște.
vreau să mor încet (de ieri).
de oboseală, de dor, de lacrimi, de tăceri...
vreau să mă arunc în golul sufletului meu.
să ajung acolo greu, să mă sfâșie pe drum amintirile,
să tragă din mine ca lupii, să mă stropească cu oțet, curvele.
să trag un fum și să mă ridic, apoi să cad din nou...mai repede
și la final să mă lovesc de carnea ta, să facem sex sălbatic și repede.
asta e viața, o înjurătură lungă a soartei care te trimite unde nici cu mintea nu poți ajunge,
apoi cazi și nu ai nici măcar o piatră de care să-ți zdrobești necazurile.
spre iadul pustiu și infinit urc singură, cobor singură,
uneori mă gândesc cu ciudă la Sisif,
și-l invidiez pentru bolovanul său...
a mea povară blestemată,
toată e-n coastele mele.
mereu.

Suav

Iubirea ta a fost ca fumul de țigară printre flori,
Le-a pervertit parfumul suav de mult prea multe ori
Și de fiecare dată, iubitule, a dispărut până-n zori.

Călatorie

Timpul trece peste amintirea ta,
Ca zgomotul mașinilor peste șosea
Care-ascunde muzica pianului sfios -
Numai noaptea îi întoarce trecerea pe dos.

Bătrânul meu împărat al degradării,
Face loc sub plapuma neagră amintirii.
Ne cuibărim amândouă, tâmplă lângă tâmplă.
Ea tace, iar mie sufletul mi se strâmbă,
Durerea se chircește în el în câteva clipe.

Fiecare noapte-i un infern cu văi sterpe
Pe care pășesc numai eu. Dincolo de timp.
Am învățat să-ți caut iubirea ca un tâmp...
Aici nu mai pot să te pierd căci nu te-am găsit
Aici ești peste tot și nicăieri, ca-n fiecare zi de ieri.

despre uitari.

imi intind buzele rosii sa cuprind noaptea,
atat de singura poate fi numai o fantoma de stea
care-a murit inainte sa se nasca iubirea.

cine o sa-i cunoasca vreodata durerea,
cand coastele-i de lumina au crapat in ea
si intunericul nemarginit si-a potolit setea?

zi de zi imi omor si eu toate gandurile
sa nu-ti inghita vreodata tacerile -
pietrele grele din care cladim uitarile.

Spitalul din mine

Pe holurile lungi și albe ca ochii orbilor
Lumea sănătoasă vine din ce în ce mai rar.

La urgențe au închis demult,
Aici nimeni nu se grăbește destul.
Scaunele cu rotile trec goale și încet.
În paturile condamnaților la moarte lentă,
Aerul mucigăiește lent în fiecare piept.

Cândva doctorii intrau și ieșeau
Și iar intrau și iar ieșeau.
Apoi unii uitau să mai vină,
Alții se îmbolnăveau sau mureau.

Acum câteva zile
Aici a intrat dragostea ta bolnavă -
Copilă mică, liberă și firavă.

O văd rar, singură pe holuri,
Merge prea repede, se împiedică mereu,
Seara adoarme în alte paturi,
Lângă alți bolnavi uitați de Dumnezeu.

Dragostea ta mică încă nu caută ieșirea.
Când scuipă sânge, buzele ei roșii zâmbesc.
Toți muribunzii o așteaptă cu dor noaptea -
În urma ei speranțe de viață mereu înfloresc

Cum să-i spun că-n spital intră și iese doar Moartea?

Zbor mutilat

De când m-ai învățat să merg pe sârmă
Am o singură aripă -
Cu pene de plumb
Și urme de scrum.

Mi-am pierdut trupul,
Izbind atât de des pământul.
Noaptea mi-a mâncat umbra,
Mi-a rămas doar sufletul de păcură.

Sârma noastră subțire
A-nceput să se deșire.
Împletită din gânduri și așteptări,
A prins acum nergu mucegai de uitări.

Aproepe Nimic (...și totul e perfect)

Între sărutul tău
(Care-mi strivește durerea)
Și ignoranța cu miros de cavou,
Nu e decât un singur pas către Nimic.

Căci numai El încape
În clipele mele sterpe
Cu întrebări fără răspuns
Și zbucium născut pe ascuns.

Sărutul

Pe gura ta-i mirosul suav al mării.
Uneori îmi scufund în ea buzele,
Până ajung la malul remușcării,
Unde prind rădăcini firave visele.

În privirea ta tulburător de limpede,
Mă topesc încet ca un strop de lumină
Și mă scurg în adâncul gândurilor tale nude,
Apăsătoare precum cea mai duioasă taină.

Să-mi tai respirația și să-mi spargi cuvintele.
În ele am construit cele mai înalte ziduri,
Cărămizi goale mi-au fost toate silabele.

Vreau să mă-nceci în marea buzelor tale,
Să zac lângă tine în cele mai chinuitoare tăceri
Căci în ele mustesc mereu nespuse plăceri...

Când adormi lângă mine

La Nuit étoilée, Van Gogh, MoMA, NYC

Fată cu părul vâlvoi,
Zâmbeul tău îmi sărută ochii
Și-ntreaga lume se divide la doi
Când genele tale îmi ating obrajii.

Oprește-ți degetele subțiri
Pe gândurile mele atât de obosite
Să-mi culegi boabele de amintiri
Despre ale tale buze atât de tăcute.

Parfumul tău de femeie
Îmi umple fiecare clipă cu vise
Și gust flămând tot ce-ar putea să fie
Dincolo de umbra genelor tale închise.

Înlăuntrul tău de catifea
Timpul hain niciodată nu intră
Acolo începe și se termină noaptea,
Precum viața pe-o coardă de vioară.



 
 F. Mendelssohn - Cantecul gondolierului venetian

Împământenire

 
Îmi scot hainele sufletului pe rând,
Cu toate tainele tăcute fără început.
Mi-apropii existența efemeră de pământ
Să-i simt tăcerea în care toate-au încăput.

Îi sărut iarba crudă ca viața,
În roua lui îmi potolesc setea de zbor,
Căci acolo își ascunde cerul fața -
Sub pașii mei mărunți care dor.

Suntem nimicitor de-aprope,
Ca doi amați în ultima noapte.
Între noi numai moartea mai încape,
Precum Dumnezeu a cuprins Facerea
Numai în secretul câtorva șoapte.

Când nu mai avem loc în Rai

Iubitule, lasă-ți palma în palma mea stângă,
Să nu-ți fie frică să-ți pierzi trupul în cearșafuri.
La miez de noapte o să înceapă să ningă
Cu bucăți de îngeri care s-au sfărmat iubindu-se.

Tu să rămâi nemișcat și să aștepți tăcut.
Vreau să cadă tot Raiul alb peste trupurile noastre,
Să moară timpul hain din fiecare suflet,
Să rămânem palmă lângă palmă...o eternitate.

Privirea ta

Adesea-mi intră sub gene

Și o simt adulmecându-mi gândurile ascunse,

Ca un lup flămând  și  hain

Care-și plimbă botul noaptea  printre frunze.

Uneori o găsesc curată,

Fără urme de păcate, regrete și secrete,

Se furișează ca o șoaptă

În care sufocăm tot ce nu-ncape în cuvinte.

Atunci când nu o întâlnesc,

Sub genele mi se-adună numai plumb

Și-ntreaga lume o strivesc -

Să-ncapă lipsa ta, cu aripi negre ca-l morții corb.

Evadare

Sunt ocnaș în propriile-mi coaste,
Mă zbat în singuratatea mea cu patru pereți
Călcându-mi pe tăceri în fiecare noapte.

Vreau să fug din mine!

Mă furișez printre gânduri uitate,
Sparg acoperișul conștiinței și mă opresc...
Niciodată nu am văzut stele atât de minunate
Precum cele descoperite în privirea ta adâncă,
Când am ieșit, pe furiș, din mine însămi.

Maieutică pe jumătate

...

ți-ai înfipt mâinele printre sânii mei
srângând sub unghii pulsul
și bucăți de viață crudă.

ți-ai prelins ființa pe genunchii mei,
căutând în fiecare por întregirea,
până te-ai înecat în tine însuți.

atingâdu-mi cu poftă fiecare curbă,
n-ai văzut nici măcar printr-o crăpătură
sufletul gol ascuns dincolo de trup.

lângă tine-am ascuțit fiecare simț.
n-am avut alt gust decât cel carnal,
cu tine mă dezgusta orice-i sentimental

ți-ai spus îngrozit "știu că nu știu nimic".
acum îți adâncești degetele în alt lut
căutând măcar un strop de necunoscut.

Gunoierul

Îmi pare că de fiecare dată el își face treaba
Cu aceeași scârbă exemplară,
Că-n dureroasa deposedare nu cunoaște graba.

Îmi adună lent sticlele goale de vodkă
În care ți-am înecat pe rând,
Privirile ce îndemnau la păcat odată.

Culege atent toate mucurile de țigări,
Fumate după-mbrățișări de plumb
Când ne-am strivit trupurile în plăceri.

A strâns iarba uscată din Grădina Japoneză
Și urmele plimbărilor, când privirile noastre
Au invitat soarele la o încântătoare partuză.

Ce-i pasă lui că-mi vreau cioburile vieții înapoi?
Îmi smulge din rădăcini fiecare amintire
Care-n lipsa ta, pentru viitor, e doar gunoi.

Aici nu mai încape nimic din ce a fost odată.
Aici ziua de mâine calcă în picioare prezentul.
Aici mă simt infinit de goală și renăscută cu sila.