Depresia

roșul dimineții îmi intră violent sub gene
să-mi caute ochii însângerați -
felinare obosite care țin nopții de urât
arzând subțire iluziile verzi.

cafeaua mea se odihnește singură-n cană.
mi-a căutat în zadar buzele reci
și-apoi a renunțat să mai trezescă-o umbră
ascunsă-n pijamale aspre și reci.

ea știe că mi-e frică în fiecare dimineață
să nu mă sugrume viața
cu mâna ei puternică și calduță -
atât de-nsetată de moarte.

joacă erotică

palma mea s-ascunde de tine
în dosul palmei tale umede.

ți-am prins căldura pieptului
și-o sufoc în nările mele
cum sufocă lupul flămând
urma căprioarei tinere.

ochii mei stau pe buzele tale
ca să-i ascund de privirea ta,
să nu-mi ajungi dincolo de gând,
să nu-mi găsești dorul râzând
ca un mic ștrengar -
care (numai imaginar)
ți-a mușcat buza de jos
și-ți frământă-acum gustul duios.

Flori din iluzii

aș vrea să fii dimineața mea primăvăratică
să-mi lovești în geam cu aripile unui fluture,
să-ți simt atunci adierea plăpândă în artere
cum îmi curăță sângele de ultima doză mică.

lasă-ți mainile moi să intre în pieptul meu
cum intră rădăcinle florilor în pamânt.
ai s-ajungi acolo unde nu-i niciun cuvânt
căci iluziile nu încap într-o inimă de ateu.

vreau să prinzi rădăcini în pieptul meu pustiu
să crești în mine, să dai rod și să mă trăiești,
ca într-o dimineață primăvăratică să te trezești
cu un fluture alb care-ți bate în geamul pustiu.

sihastru

cum ajunge soarele printre morminte
și înfioară-ntunecimea morții,
așa-mi ajunge privirea ta printre cuvinte
și-mi întunecă căile minții.

ai adunat în tine sute de gânduri murdare
care se-neacă în gandurile mele.
pe buze ai semințe otrăvite din pacate amare
care-nmuguresc pe buzele mele.

iubirea ta-i un pui de năpârcă cenușiu și moale
care-mi scobește în inimă
și se târăște printre mortăciuni sentimentale
căutând o dragoste infimă.

Deucalion

ai intrat odată în largul meu pe nesimțite
nu ești nici zeu, nici pâgân, nici credincios.
ai fost o corabie cu pânze din albe cuvinte,
miroseai a vânt, a sare și a nisip sticlos.

întâi m-ai străbătut ca un gând îndrăzneț
eram necunoscutul tău și tu erai eroul meu.
pe marea mea nu era vreun război măreț,
nici furtună, nici sirene cu năucitor ecou.

ți-ai aruncat ancora în adâncul pieptului meu.
din scânduri ti-au ieșit oasele albe și goale,
pânza curată s-a preschimbat în trupul tău
și-ai adormit cald și cărnos pe malul buzelor mele.

îți cutreier livada tânără a trupului

îți sărut ochii împletiți cu reze de soare
îți mângâi colinele arzătoare ale obrajilor
îți sorb polenul dulce-amărui de pe buze
și simt în fiecare nerv căldura parfumată
cum iese molcom din lutul trupului tău

cum își ascunde copilul fericirea-n iarbă
așa îmi ascund eu trupul în trupul tău
și gura mea rămâne pitită sub a ta barbă,
când inima mea zbuciumată de doruri și patimi
își găsește odihna sub coastele din pieptul tău.

ne întregim și linistea ne-mbracă trupurile.
apoi mă-ntreb: când Iadul o să-mi înghită sufletul
livada ta primăvăratică o să adră cu mine-năuntru?

în mine arde Dumnezeu

mi se topesc cuvintele pe buze.
din mine iese numai fum
și-n mine intră numai fum
ușor, ușor mă descompun.

în mine arde Dumnezeu.

îi simt tâmplele zvâcnind,
strâmtorat în pieptul meu
nu strigă după ajutor,
nu strigă după tatăl său,
nu-și strigă ultima rugăciune,
și nici binecuvântări nu spune.
în tăcerea lui se descompune
sufletul meu negru de plumb.

am să rămân numai trup
întins și gol în singuratate
fără credinți, fără iubiri
și viața o să-mi fie moarte.

buza de jos

de fiecare dată când mă trezesc fără tine
sunt doar o fărâmă de lut cu sufletul gol.

am uitat să-ți spun înainte să pleci
că tu ai fost mereu băiatul cu ochii frumoși
care purta mirosul vântului cald din vamă
și avea urma dinților mei pe buza de jos.

dimineața îmi turnai în cană cafeaua neagră ca o pisică
care toarcea liniștită, amară și sictirită.
apoi te mușcam de buza de jos,
să-mi hrănesc sufletul cu suspinul tău duios.

spectator fără actor

dacă vrei să intri în el nu trebuie să mergi departe,
trebuie să găsești cămara unde întunericul a mâncat lampa.
să ai grijă să nu aluneci pe scări când cobori în noapte...
dinainte îți zic că nu vei găsi nici măcar o lumânare pe rampă.

așa-i la el acasă, în frigul nopții nu întâlnești niciun invitat,
pe scena îmbibată cu miros putred stă un singur scaun.
actorului nu i se mai cere niciun rol pe dinafară învățat
căci inăuntru se leapădă de sine și se face singur nebun.

așa L-a învățat Dumnezeu pe actorul cu suflet olog:
când rămâne singur, să-și lase demonii afară din el,
să lepede orice decor și să aibă un singur monolog,
să fie om smerit ca oricine și să se joace pe sine.

sarutul

din asfaltul buzelor a iesit primul mugur de floare.

uitarea.

noaptea,
cand ma dezbrac de mine
umbra mea goala se acopera cu tine.

in lipsa ta,
nergul noptii mi-ar sterge
orice farama de existenta lucie.

ne-amestecam.
eu, tu, noaptea.apoi asteptam.
fiecare se izbeste de lumina si ne uitam.

*
umbra mea goala acopera cu tine
orice farama de existenta lucie.
fiecare se izbeste de lumina si ne uitam.

*
cand ma dezbrac de mine,
negrul noptii ma sterge.
eu, tu , noaptea.
asteptam.

*
noaptea,
in lipsa ta,
ne amestecam.

*
asa stim sa (ne) uitam.

Dor în putrefacție

Durere,
îmi pare uneori
că ai picioarele atât de subțiri
încât poți să intri-n mine printre gânduri.

gheara ta mică mă zgârâie adânc în piept.

mă ustură fiecare zi s-aștept
să-ngropi în lutul inimii fiecare regret.

urmele tale îmi lasă dicolo de fiecare cuvânt
absența lui încrustată adânc în piele,
precum cavoul deschis în pământ.

mica urmă adâncă.

uneori m-ascund în primul strop de lumină
și-aștept toată noaptea sub genele tale,
căci vreau să intru mereu în tine din prima
și să rămân tăcută la sfârșitul viselor tale.

uneori m-ascund în prima ta silabă
și-aștept însetată pe buza-ți de jos,
până vocea ta cade pe urechea mea
și-mi strivește liniștea atât de duios.

uneori sunt doar o mică urmă adâncă
și-ncap în patul tau cu miros de păcat,
ca sărutul primăverii în zăpada topită.

...

Iubirea mea-i fără speranță
Așa cum au fost încercările-mi copilărești,
Să-ți culeg stelele cu mâinile goale,
Să-ți leg c-o ață sufletul de picioare
Să nu fugă din hăul sufletului meu.


I-am spus vieții într-o zi "hai să te fut!"
Din noi două nu va rămâne nici măcar lut
Când ai să mă înghiți și ai să mori.
De ce să ne chinuim sute de zile?
De ce să îți caut fericirea și tu să mă omori?

liniște

liniște.
vreau să mor încet (de ieri).
de oboseală, de dor, de lacrimi, de tăceri...
vreau să mă arunc în golul sufletului meu.
să ajung acolo greu, să mă sfâșie pe drum amintirile,
să tragă din mine ca lupii, să mă stropească cu oțet, curvele.
să trag un fum și să mă ridic, apoi să cad din nou...mai repede
și la final să mă lovesc de carnea ta, să facem sex sălbatic și repede.
asta e viața, o înjurătură lungă a soartei care te trimite unde nici cu mintea nu poți ajunge,
apoi cazi și nu ai nici măcar o piatră de care să-ți zdrobești necazurile.
spre iadul pustiu și infinit urc singură, cobor singură,
uneori mă gândesc cu ciudă la Sisif,
și-l invidiez pentru bolovanul său...
a mea povară blestemată,
toată e-n coastele mele.
mereu.

Suav

Iubirea ta a fost ca fumul de țigară printre flori,
Le-a pervertit parfumul suav de mult prea multe ori
Și de fiecare dată, iubitule, a dispărut până-n zori.

Călatorie

Timpul trece peste amintirea ta,
Ca zgomotul mașinilor peste șosea
Care-ascunde muzica pianului sfios -
Numai noaptea îi întoarce trecerea pe dos.

Bătrânul meu împărat al degradării,
Face loc sub plapuma neagră amintirii.
Ne cuibărim amândouă, tâmplă lângă tâmplă.
Ea tace, iar mie sufletul mi se strâmbă,
Durerea se chircește în el în câteva clipe.

Fiecare noapte-i un infern cu văi sterpe
Pe care pășesc numai eu. Dincolo de timp.
Am învățat să-ți caut iubirea ca un tâmp...
Aici nu mai pot să te pierd căci nu te-am găsit
Aici ești peste tot și nicăieri, ca-n fiecare zi de ieri.

despre uitari.

imi intind buzele rosii sa cuprind noaptea,
atat de singura poate fi numai o fantoma de stea
care-a murit inainte sa se nasca iubirea.

cine o sa-i cunoasca vreodata durerea,
cand coastele-i de lumina au crapat in ea
si intunericul nemarginit si-a potolit setea?

zi de zi imi omor si eu toate gandurile
sa nu-ti inghita vreodata tacerile -
pietrele grele din care cladim uitarile.

Spitalul din mine

Pe holurile lungi și albe ca ochii orbilor
Lumea sănătoasă vine din ce în ce mai rar.

La urgențe au închis demult,
Aici nimeni nu se grăbește destul.
Scaunele cu rotile trec goale și încet.
În paturile condamnaților la moarte lentă,
Aerul mucigăiește lent în fiecare piept.

Cândva doctorii intrau și ieșeau
Și iar intrau și iar ieșeau.
Apoi unii uitau să mai vină,
Alții se îmbolnăveau sau mureau.

Acum câteva zile
Aici a intrat dragostea ta bolnavă -
Copilă mică, liberă și firavă.

O văd rar, singură pe holuri,
Merge prea repede, se împiedică mereu,
Seara adoarme în alte paturi,
Lângă alți bolnavi uitați de Dumnezeu.

Dragostea ta mică încă nu caută ieșirea.
Când scuipă sânge, buzele ei roșii zâmbesc.
Toți muribunzii o așteaptă cu dor noaptea -
În urma ei speranțe de viață mereu înfloresc

Cum să-i spun că-n spital intră și iese doar Moartea?

Zbor mutilat

De când m-ai învățat să merg pe sârmă
Am o singură aripă -
Cu pene de plumb
Și urme de scrum.

Mi-am pierdut trupul,
Izbind atât de des pământul.
Noaptea mi-a mâncat umbra,
Mi-a rămas doar sufletul de păcură.

Sârma noastră subțire
A-nceput să se deșire.
Împletită din gânduri și așteptări,
A prins acum nergu mucegai de uitări.