roșul dimineții îmi intră violent sub gene
să-mi caute ochii însângerați -
felinare obosite care țin nopții de urât
arzând subțire iluziile verzi.
cafeaua mea se odihnește singură-n cană.
mi-a căutat în zadar buzele reci
și-apoi a renunțat să mai trezescă-o umbră
ascunsă-n pijamale aspre și reci.
ea știe că mi-e frică în fiecare dimineață
să nu mă sugrume viața
cu mâna ei puternică și calduță -
atât de-nsetată de moarte.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu