Chaos între viață și moarte

Îmi cuprind cu disperare în palme tâmplele,
În capul meu Noaptea sparge toate zielele
Iar din masacrul strașnic rămân câteva stele,
Transformate de bătrânul Charon în călăuze.

Pân' la Hades calea-i lungă pentru luntea-i mică,
Pe lângă Styx mai curg trei râuri încă -
Al Tristeții, al Durerii și al Uitării,
Fără lumină, drumu-i labirit al rătăcirii.

De când ai pus piciorul în luntrea din mine
Timpul aiurit a uitat ce-i ziua de mâine,
Fiecare clipă s-a transformat în uragan
Și Charon a răms fără niciun elan.

Iubire, te-ai oprit la gura Infernului
Toate râurile aveau cursul pustiu.
N-ai atins Tristețea, Durerea sau Uitarea,
Dar ai umplut hăul Iadului, tu-mi ești acum marea.

Purgatoriu

E mult prea multă carne în jurul meu
Când mi-e trupul strâns lipit de-al tău.
Sunt osândit să-ți port pe umeri cerul
Sub care îți ascunzi cu grijă misterul.

E mult prea multă patimă în sărutul tău
Când ți-e trupul stâns lipit de-al meu.
Ai galopat cu nesaț prin venele-mi pustii,
Ești prea ostenit s-ajungi la focul inimii.

Eros ne învață trupește despre suferință,
Chinuindu-ne în plăceri, uităm adesea de căință.
Rămanem încătușați, cu trupurile împreunate...
Și ticăloșii intră-n Paradis, după o eternitate.

Odă nebuniei

O să mușc din buzele lui Eros
Până când strigătul său
O să crape zidul tău sticlos
Prin care-ți văd dorința fără s-o simt.

O să-mi plimb degetele pe coapsele lui Venus,
Adunându-i din somn toate visele fierbinți
Să-ți fac din ele ceai negru la apus,
Când mă privești cu ochi atât de cuminți.

O să fur întunericul lui Hades
Să avem noapte mai multă,
Să-mi spargi mințile mai des,
Căci doar tu curmi strașnica luptă
Când trupul și sufletul se-ntrec în demență.

Martiriu

Îmi chem gândurile in fața Inchiziției
Rând pe rând
Mi se destăinuie fiecare gând.
Dumnezeul lor esti tu , Iubire,
Din ochii tăi și-au făcut sfinți,
Din umbra genelor tale - îngeri,
Din sărutăti - o singura credință .
Toate blesteamă Rațiunea,
Căci cred în mânturea ta
Și-acum trăiesc în rugăciune.

Le biciuesc cu adevăruri,
Le arăt că ești numai iluzie -
Zadarnică-i tortura mea...
Farmecul tău le-ncătușează fără lanțuri.

Să piară toate-n flacăra uitării!

***

Stau singură, în bezna nopții,
Le spăl cenușa cu lacrimi,
Căci în urma lor rămân goluri
Săpate-n dureroase patimi.

dragostea-i asa
ca lectura unei carti
ramai uneori blocata intre pagini,
te zbati intre cuvinte,
te lipesti de litere
si nu mai poti sa iesi.
s-apoi te-ntrebi
citind traiesti?
sau doar iubesti - o iluzie?
iar si iar,
pagina dupa pagina.

inchide cartea!
inchide-ti gandurile...
nu vezi ca dupa fiecare rand
te-asteapta o fiara razand?
nu simti cum isi indinde ghearele
dupa fiecare cuvant?

Sunt Iuda și tâlharul

M-am atins de tine mustind de păcate,
Prefăcătoria,ipocrizia,minciuna și trădarea,
În sufletu'mi meschin erau toate
Când ai început să-mi predici iubirea.

Sunt Iuda,ți-am dăruit mai multe sărutări
Ca să-mi sporească ticăloșenia,
În iadul tău să înmugurească trădări
Și zilele să-ți fie răstigniri.

Mi-am împletit funia pe întuneric
Din spini,regrete și lacrimi cu arsenic.
Mi-am ars sufletul,din arginți cuie să fac
Și-n dreapta ta trupul să-mi răstignesc.

Da,sunt și tâlharul care-ți ia tot ce-i bun
Iubirea,fericirea,speranța,adevărul.
Fiecare sângerează pe crucea sa și-ți spun -
O vorbă bună.Apoi mi-aștept iadul și călăul.

La poalele Golgotei

Iisus e răstignit în mine,
Iar eu aștept a treia zi -
Zi de zi.

Crucea putredă a iubirii nostre
Am păstrat-o în ochii umezi și umbroși
Așteptând zile mai limpezi și primind doar ploi.

Spini de cuvinte mi-ai pus pe creștet
M-ai biciuit cu mâinile goale
Sfărmând orice îmbrățișare
Și când ți-am cerut îndurare
Mi-ai pus în palme cuiele.

Acum am timp suficient
Să mă răstignesc
Pe-această cruce rece,
Pe care demult nu o mai pot duce.







"cu moartea pe moarte călcând"

Melancolie

Timpul mi-a strâns clipele în pumni,
Ca pe niște semințe de pustiu,
Le-a semănat în sufletu-mi îmbibat
Cu amarul din gene dezlegat.

Flori roșii de mac
Înfloresc în urma ta
Și-n petalele lor
Clocotește acum sângele
Viitorului zdobit de dor.

.

Vodka e îmbrățișarea durerii scursă în pahar.

Sfoara

Sunt câteva zile de când am început să țes
În zadar și des
Un fir subțire de infime speranțe.
Am agățat în el regrete, amintiri despre acele dimineți
Cu miros de cafea, certuri și firimituri de „te iubesc”.

Trupul și mintea nu-mi îngăduie să părăsesc
Colivia de spini a trecutului.
Dar cine stie, poate sufletul se va agăța
De sfoara asta atât de subțire
Și pe nesimțite, neștiut de nimeni,
Va evada.

...

Muzica se-ntrece cu ploaia dinadins.
Tăcerea se zdrobește între note
Și se prelinge pe buzele geamului deschis.

În cer Dumezeu mângâie vioara și îngerii plâng.
Numai Lucifer dansează cu Noaptea
Când stelele ei cad pe rând
Zdrobite de un singur gând:
Cine a uitat Iubirea pe pământ?
Poate Dumnezeu auzind îngerii plângând
Sau poate Lucifer sărutând Noaptea și zâmbind...

Pata

Bunicul meu a murit.

Bunicul meu a murit în aprilie.

Bunicul meu a murit și timpul a uitat să trecă.

Timpul a uitat să facă din durere o amintire.

Bunicul meu avea o casă modestă la țară, construită cu mâinele lui puternice dar modeste. În casă este un cuptor pe care el dormea lângă un rodio vechi la care asculta mereu "Radio România" și lângă un telefon bej care suna din de în ce mai rar, la care vocea mea nu s-a mai auzit de peste doi ani de zile. După ce termina munca pe câmp și în curte își odihnea trupul trudit cândva timp de 10 ani în chinurile lagărului din Siberia. Îi placea să citească Biblia și reviste religioase sau să-i povestească bunicii amintiri cu nepoții lui, mai cu seama cu mine când aveam aproape cinci ani și mergeam cu el peste tot întrebându-l despre orice.

Când mă gândesc la el îmi amintesc glumele lui naive de care râdeam cu atâta poftă, privirea senină și albastră ca cerul în zilele călduțe de primăvară, trupul care nu făcea loc slăbiciunii în mișcările lui lente, vorbele duioase și rare, săruturile amestecate cu lacrimi de bucurie care se așezau pe obraji, pe ochi, pe frunte și, când am devenit "domnișoară", pe mâinele mele. Nu am știut niciodată ce sentimente curate și puternice se așterneau odată cu fiecare sărut. Țin minte cum îmi frecam gingaș obrajii, apoi mâinele, căci barba bunicului meu era aproape mereu nerasă și atingerea ei aspră îmi dadea fiori, încât de fiecare dată simțeam nevoia să opun o mică rezistență.

Doar ce făcusem 20 de ani când am revenit în curtea de la țară unde mi-am petrecut o parte din copilăria mea. Eram grăbită și am intrat cu pași mari în casa lui ca să dau un telefon. M-am izbit cu o forță cumplită de lipsa lui atât de dureroasă. Era liniște și frig. M-am apropiat de telefon și am rămas suspendată în timpul care a uitat să mă învețe despre ce-i singurătatea în casa în care m-a învățat despre ce-i iubirea necondiționată. Am simțit puțină căldură în obraji odată cu primele lacrimi. Mi-am amintit de atingerea aspră și de sărutul umed... Doamne cât de mult îmi lipsesc! Mi-am îndeptat ochii spre cele două perne aranjate frumos, cele care-i sprijineau trupul când citea și poate aștepta să-l sun. Mi-am amintit când m-a pus prima oară să citesc Cântarea Cântărilor, cred că aveam 16 ani, apoi mi-a spus că am ochi de porumbiță. A fost cel mai frumos lucru pe care l-a spus cineva vreodată despre ochii mei aproape negri care uneori privesc lumea violent de insistent. Mă gândeam la toate și la nimic, îi simțeam lipsa cu fiecare por. Mi-am îndreptat apoi ochii spre perete și am văzut acolo o pată gri lăsată de hainele lui îmbibate cu ploi, cu ninsori și cu noroi. Mi-am aruncat toată duioșia spre pata făcută de el în lipsa mea și-mi venea s-o iau în brațe ca pe ultimul lucru care-i păstra oarecum prezența. Am vrut s-o ating dar ușa s-a deschis și vocea tatălui meu îmi spunea să mă grăbesc. Am dat un telefon și am iesit buimacă.

Oare asta e tot ce putem lăsa în urma noastră? O pată?

alchimie

îmi beau vinul roșu și dulce
în care am stors sânge de vise
coapte-n nopți cu parfum de vară.

în lipsa ta distilez suspine din tăcere,
fum greu de iluzii îmi curge prin artere -
se pare că am uitat demult să fiu doar amintire...

zi de toamnă

norii își întind ramurile gri
peste geamul meu pustiu
îmi scot sufletul prin țigări -
mi-e dor să nu mai fiu...

Autoportret

Vrei să-mi pui sufletul în oglindă?
Eu o să-l dezbrac de conștiință,
O să-i lepăd toate podoabele-
Toate vechile iubiri,
O să-i umezesc buzele
Pe care dorm grele tăceri,
O să-i închid apoi ochii negri
Cu mlaștina lor plină cu noroi
Unde binele învață răul ce-i un război.

Vrei să-mi pui sufletul în oglindă?
O să mă așez lângă tine când încerci
Să-i deosebești rănile deschise de cicatrici,
Să-i cauți cu milă mâinile reci
În care își ascunde lacrimile
Când singurătatea îi sărută durerile.
Dacă îți pui obrazul cald pe umărul gol,
Să nu privești urmele de pe gât
Unde răul l-a sugrumat…
În diferite forme, cu aceeași poftă.


Vrei să-mi pui sufletul în oglindă?
O să-l silesc să râdă
Până-i fac oglinda cioburi
Și pivind dureroasele găuri
Să-mi spui ce ochi frumoși am.

Provocare

Să ne lepădăm de grijile lumești,
Să-L apucăm pe Dumnezeu de tălpi
Și să-L facem să râdă în hohote
Până își amintește de copilărie.

Să ne ierte că suntem păcătoși,
Să fim pentru El cei mai frumoși,
Copii cu ochi negri de smoală
Care au uitat că viața-i o școală.

Să ne jucăm cu focul Lui minunat
Până ne bubuie iubirea în piept
Și răniți de fericire adâncă,
Să adormim pe o iluzie lungă.

Să miroase a îngeri și a cafea,
Să te îmbraci cu îmbrățișarea mea
Și în fiecare dimineață târzie,
O să-ți scriu pe gene o poiezie.

în rate

îmbrățișarea ta-i mai dureroasă acum
când nu mai suntem
trup fierbinte lângă trup.

primesc iubirea ta numai în rate.
am ajuns să mătur praful de pe stele,
sunt vagabond blestemat cu buze sărutate.
nu am nici casă, nici haine căduroase,
doar jumătate de speranță și câteva zile
furate astă noapte de la frumosul Eros.

îmi port averea mică în sân
eu tot îți dau, îți spun...
ființa mea poate o crezi săracă,
dar...o primești pentru o mică rată?

Înrobit de iubire

M-am așezat  la poalele buzelor tale

Muream de sete dar nu te-am atins.

Mă ardea soarele negru din privirea ta,

Am tăcut. Numai în gând am plâns.

Mi-am dorit apa din izvorul tău cel mai adânc

Să-mi spăl ochii sufletului de noroiul fricii,

Până l-am ajuns pe Dumnezeu în ultimul gând,

Unde dragostea,fericirea și tu sunteți supremele vicii .

Mi-am întins trupul gol și rușinos lângă al tău,

Am îmbătat păcatul și l-am mințit că-s ateu.

Am ajuns să invăț că plăcerea este și da și nu

În același timp, lângă tine…mereu.

Pocăință

faci timpul să pară atât de important
când mă răstignești în prezent,
în cuie de "amintește-ți".

stau în genunchi pe cioburile inimilor frânte,
aștept să-mi distrugi cu milă zidurile de libertate.
ca un Sisif îmi împing sufletul de piatră spre tine,
totdeauna acum și pururea și în vecii vecilor.Amin.

Balatnță

Îți adun flămând trupul gol în retină,

Sunt aproape orb și tu ești lumină.

Mă agăț de tine ca de ultima speranță,

Sunt moribund și tu ești numai viață.

Îmi strivesc buzele de ale tale până mă dor,

Sunt deșert blestemat și tu ești apă de izvor.

Îmi lipesc urechea de liniștea din pieptul tău când adorm,

Sunt un soldat ciuruit de gloanțe și tu ești ultimul meu somn.