Autoportret

Vrei să-mi pui sufletul în oglindă?
Eu o să-l dezbrac de conștiință,
O să-i lepăd toate podoabele-
Toate vechile iubiri,
O să-i umezesc buzele
Pe care dorm grele tăceri,
O să-i închid apoi ochii negri
Cu mlaștina lor plină cu noroi
Unde binele învață răul ce-i un război.

Vrei să-mi pui sufletul în oglindă?
O să mă așez lângă tine când încerci
Să-i deosebești rănile deschise de cicatrici,
Să-i cauți cu milă mâinile reci
În care își ascunde lacrimile
Când singurătatea îi sărută durerile.
Dacă îți pui obrazul cald pe umărul gol,
Să nu privești urmele de pe gât
Unde răul l-a sugrumat…
În diferite forme, cu aceeași poftă.


Vrei să-mi pui sufletul în oglindă?
O să-l silesc să râdă
Până-i fac oglinda cioburi
Și pivind dureroasele găuri
Să-mi spui ce ochi frumoși am.

Provocare

Să ne lepădăm de grijile lumești,
Să-L apucăm pe Dumnezeu de tălpi
Și să-L facem să râdă în hohote
Până își amintește de copilărie.

Să ne ierte că suntem păcătoși,
Să fim pentru El cei mai frumoși,
Copii cu ochi negri de smoală
Care au uitat că viața-i o școală.

Să ne jucăm cu focul Lui minunat
Până ne bubuie iubirea în piept
Și răniți de fericire adâncă,
Să adormim pe o iluzie lungă.

Să miroase a îngeri și a cafea,
Să te îmbraci cu îmbrățișarea mea
Și în fiecare dimineață târzie,
O să-ți scriu pe gene o poiezie.

în rate

îmbrățișarea ta-i mai dureroasă acum
când nu mai suntem
trup fierbinte lângă trup.

primesc iubirea ta numai în rate.
am ajuns să mătur praful de pe stele,
sunt vagabond blestemat cu buze sărutate.
nu am nici casă, nici haine căduroase,
doar jumătate de speranță și câteva zile
furate astă noapte de la frumosul Eros.

îmi port averea mică în sân
eu tot îți dau, îți spun...
ființa mea poate o crezi săracă,
dar...o primești pentru o mică rată?

Înrobit de iubire

M-am așezat  la poalele buzelor tale

Muream de sete dar nu te-am atins.

Mă ardea soarele negru din privirea ta,

Am tăcut. Numai în gând am plâns.

Mi-am dorit apa din izvorul tău cel mai adânc

Să-mi spăl ochii sufletului de noroiul fricii,

Până l-am ajuns pe Dumnezeu în ultimul gând,

Unde dragostea,fericirea și tu sunteți supremele vicii .

Mi-am întins trupul gol și rușinos lângă al tău,

Am îmbătat păcatul și l-am mințit că-s ateu.

Am ajuns să invăț că plăcerea este și da și nu

În același timp, lângă tine…mereu.

Pocăință

faci timpul să pară atât de important
când mă răstignești în prezent,
în cuie de "amintește-ți".

stau în genunchi pe cioburile inimilor frânte,
aștept să-mi distrugi cu milă zidurile de libertate.
ca un Sisif îmi împing sufletul de piatră spre tine,
totdeauna acum și pururea și în vecii vecilor.Amin.

Balatnță

Îți adun flămând trupul gol în retină,

Sunt aproape orb și tu ești lumină.

Mă agăț de tine ca de ultima speranță,

Sunt moribund și tu ești numai viață.

Îmi strivesc buzele de ale tale până mă dor,

Sunt deșert blestemat și tu ești apă de izvor.

Îmi lipesc urechea de liniștea din pieptul tău când adorm,

Sunt un soldat ciuruit de gloanțe și tu ești ultimul meu somn.

ce am fără tine, dragoste

am numai amintiri de plumb în aripi
zborul mi-e ancora acum.
de zile întregi cerșesc în genunchi
pe-al soartei rece drum.

am numai supradoze de timp,
în toate clipele fără de tine
inima-mi bate-n piept ca un ghimp,
înmugurește durerea-n vene.

am numai regret mizerabil sub plapumă
și lipsa ta bătută dureros în cui.
cresc flori de cucută sub fiecare lacrimă,
e primăvară în oglinda sufletului.

mă apasă viața grea pe piept
până îmi trosnesc speranțele,
și îmi crapă visele,
până uit de tot
să te-aștept.

de tine

îmi aduc aminte cum îmi plimbam degetele prin părul tău nergu,
așa cum soarele își plimbă razele prin lume
fără să caute un loc anume
căci peste tot
se simte -
acasă.

îmi aduc aminte cum mă lipeam de trupul tău târziu în noapte
așa cum șoaptele se lipesc de inimă, aproape
lăsând o parte goală
să-ncapă  apoi -
durerea.

îmi aduc aminte cum mă trezeam mult prea dimineață
așa cum se trezesc călugării în mănăstiri
și mă rugam privindu-ți fața
din iubire să fac -
o minune.

îmi îngheță pe buze mii de cuvinte.

iubire, fără tine în mine-i mai frig,

îmi strâng zilele în sân și mă ridic

mă uit înapoi, au mai rămas minute,

de când nu ești aici sunt tot mai multe...

fiecare dimineață se naște tot mai goală,

mă lovesc de atâtea clipe nude,

și viața-mi toată devine letală precum o boală

strivesc nopțile între genele ude

căci lipsa ta numai durerea o ascunde.

fragmentat

o băutură mai tare
o țigară mai amară
încă mai vreau
să uit cum ne-am întâlnit
să uit când privirea ta m-a lovit
în sufletul aproape amorțit...


o băutură mai tare și cuvinte mai scurte
o cârpă înmuiată bine în tăcere
să-mi șterg amintirele 
și gândurile
nu te mai lasă să pleci
toate drumurile te-aduc înapoi aici
că-n mine-i doar un labirint
din care durerea nu iese nicicând


o băutură mai tare 
alunec în altă stare
te trag după mine să-ți cer iertare
îmi curge mai repede timpul prin vene
se izbește de inimă și geme
o ia mai încet 
acum fără tine...și...
stop!
la dracu!


o băutură mai tare am zis!

Iertare

iertarea la început e așteptare
când fiecare gândește că celălalt va face primul pas.
zi de zi așteptarea devine tăcere,
când fiecare cuvânt duios e ascuns în gând.
tăcerea naște în timp uitare,
când sufletul nu-și mai privește rana sângerând.

Iubitului meu

Cuvintele ți-s grele deseori

Și așzându-le în sunete atât de grave

Ele nu știu s-atingă iubirea decât șifonând-o.

Joc de Arte

Mă duce gândul în altă parte,

Încerc să-mi las dorul departe.

Undeva prin foile din carte,

Unde furtuna se împarte

În cioburi de cuvinte sparte.

Ființa mi se pierde și se desparte.

Numai liniștea o păstrez aparte -

În inima războinicului Marte.

Dorul

Seară de seară îți mângâi umbra genelor,

M-așez pe buzele-ți închise și le sorb mireasma,

Cuprind în palme primele ganduri ale stelelor

Și misterul din ele îl asez pe fruntea ta.

Te strâng în brațe până-ți trostesc coastele,

Iar zgomotul lor dureros trezește sufletul din tine.

Sunt tot acolo și în miez de noapte, când te trezești,

Îl cauți prin cearșafuri și nu-l găsești.

Știu că vrei să-l ai aproape,să-i strecori secretul

Langă ureche, de parcă ți-ar fi frică de mine.

ʺIubitule, m-a apucat un dor de tine...ʺ i-ai spune tu,

Totuși rămânem doar noi doi

Să privim noaptea în ochii reci și goi.

Voință de nemurire

Vreau să-mi lipesc urechea de bolta cerului

Să-i ascult eternitatea.

Vreau să mă îndrăgostesc cu totul de infinit,

Să-i sărut stelele pe rând.

Vreau să fiu un zâmbet în copilăria lui Dumnezeu,

Să-I pătrund în primul gând.

Vreau să fiu buzele Evei când sărută șarpele,

Să-i schimb blestemul în tăcere.

Vreau să legăn Timpul în brațe când încă-i copil

Să-i adorm dorința de trecere.

Vreau să nu afli vreodată că sunt doar un mag

Care din nemurire face o zi de iubire.

Hoinar

Îmi pare uneori că oamenii mă înghit și mă trăiesc

Și zi de zi, seară de seară, prin golul din mine scormonesc.

Mă ascund mai des printre clapele de pian

Să găsesc la sfârșitul muzicii un nou elan.

Noaptea târziu, când luna smulge cerului prea multă lumină,

Alerg pe raza subțire de stea, să-i ating un colț de inimă.

Mă așez pe-o muchie de minut și aștept

Să strângă zorii lacomi noaptea la piept.

Mă izbesc de peretele pieptului cu dor

Și mă întorc sleit la tine

Înainte să disper și să omor

Sufletul hoinar din mine.

Lucifer

Sunt rece în fața ta precum cenușa unui fost vulcan
Din care a rămas doar un crater adânc pe lună.
Unde Dumnezeu a topit lumina sfântă și udă
Împletită cu taina din apăsatul sărut a lui Iuda.

Taina nebună pe care numai tu poți s-o mai știi
Când îmi săruți, pe furiș, aproape banal
Pustiul pervers al sufletului meu aproape carnal
Și mă privești cu ochi mai negri, mai adânci și mai vii

Dorința

Obrajii tăi fierbinți topesc zilele de vară
Când schimbăm timpul într-un sărut,
Noaptea întreagă o ascundem prin vene
Să ne spălăm stelele sufletului de lut.

Noaptea

Își strânge Dumnezeu soarele în sân și-i ia lumina,
Să nu-ți mai văd ochii mistuitori și să-ți iau mâna.
Întunericul ne ascunde trupurile și ne pierde umbrele,
Eu îți sărut cu sete stelele, liniștea, lipsa și zorile.