sâmbătă, iunie 18, 2011

Hoinar


Îmi pare uneori că oamenii mă înghit și mă trăiesc
Și zi de zi, seară de seară, prin golul din mine scormonesc.
Mă ascund mai des printre clapele de pian
Să găsesc la sfârșitul muzicii un nou elan.
Noaptea târziu, când luna smulge cerului prea multă lumină,
Alerg pe raza subțire de stea, să-i ating un colț de inimă.
Mă așez pe-o muchie de minut și aștept
Să strângă zorii lacomi noaptea la piept.

Mă izbesc de peretele pieptului cu dor
Și mă întorc sleit la tine
Înainte să disper și să omor
Sufletul hoinar din mine.

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu