Hoinar

Îmi pare uneori că oamenii mă înghit și mă trăiesc

Și zi de zi, seară de seară, prin golul din mine scormonesc.

Mă ascund mai des printre clapele de pian

Să găsesc la sfârșitul muzicii un nou elan.

Noaptea târziu, când luna smulge cerului prea multă lumină,

Alerg pe raza subțire de stea, să-i ating un colț de inimă.

Mă așez pe-o muchie de minut și aștept

Să strângă zorii lacomi noaptea la piept.

Mă izbesc de peretele pieptului cu dor

Și mă întorc sleit la tine

Înainte să disper și să omor

Sufletul hoinar din mine.