se-aşterne Primăvara în mine
cu ochi atât de verzi, de-adânci şi de neliniştiti
de parc-ar spune "tu nu ştii
că numai liniştea te scoate din minţi
când calcă peste duhul tău,
necruţător de greu,
cu roţi de tanc ruginit
pe care l-ai folosit în războiul cu tine
(mereu necinstit).
din spasme şi lupte liber ieşea numai sufletul
care demult nu mai încape în cuvinte,
pentru care nici măcar cerul nu-i destul.
azi îţi înfloresc ghiocei
în pământul tău care musteşte de gloanţe
de amintiri, de zbucium, de speranţe
care-ţi ard pe buze când îl săruti,
cand îl scoţi din minţi,
şi când îi aminteşti
că în tine încă se mai scriu,
pe albe foi din aşteptari tăcute,
nespuse poveşti
despre sentimentele lebedei mute
din peştera neagră în care nimeni nu vine
să-i amintească sărmane-i că poate zbura".
