îmi îngheță pe buze mii de cuvinte.

iubire, fără tine în mine-i mai frig,

îmi strâng zilele în sân și mă ridic

mă uit înapoi, au mai rămas minute,

de când nu ești aici sunt tot mai multe...

fiecare dimineață se naște tot mai goală,

mă lovesc de atâtea clipe nude,

și viața-mi toată devine letală precum o boală

strivesc nopțile între genele ude

căci lipsa ta numai durerea o ascunde.

fragmentat

o băutură mai tare
o țigară mai amară
încă mai vreau
să uit cum ne-am întâlnit
să uit când privirea ta m-a lovit
în sufletul aproape amorțit...


o băutură mai tare și cuvinte mai scurte
o cârpă înmuiată bine în tăcere
să-mi șterg amintirele 
și gândurile
nu te mai lasă să pleci
toate drumurile te-aduc înapoi aici
că-n mine-i doar un labirint
din care durerea nu iese nicicând


o băutură mai tare 
alunec în altă stare
te trag după mine să-ți cer iertare
îmi curge mai repede timpul prin vene
se izbește de inimă și geme
o ia mai încet 
acum fără tine...și...
stop!
la dracu!


o băutură mai tare am zis!

Iertare

iertarea la început e așteptare
când fiecare gândește că celălalt va face primul pas.
zi de zi așteptarea devine tăcere,
când fiecare cuvânt duios e ascuns în gând.
tăcerea naște în timp uitare,
când sufletul nu-și mai privește rana sângerând.

Iubitului meu

Cuvintele ți-s grele deseori

Și așzându-le în sunete atât de grave

Ele nu știu s-atingă iubirea decât șifonând-o.

Joc de Arte

Mă duce gândul în altă parte,

Încerc să-mi las dorul departe.

Undeva prin foile din carte,

Unde furtuna se împarte

În cioburi de cuvinte sparte.

Ființa mi se pierde și se desparte.

Numai liniștea o păstrez aparte -

În inima războinicului Marte.

Dorul

Seară de seară îți mângâi umbra genelor,

M-așez pe buzele-ți închise și le sorb mireasma,

Cuprind în palme primele ganduri ale stelelor

Și misterul din ele îl asez pe fruntea ta.

Te strâng în brațe până-ți trostesc coastele,

Iar zgomotul lor dureros trezește sufletul din tine.

Sunt tot acolo și în miez de noapte, când te trezești,

Îl cauți prin cearșafuri și nu-l găsești.

Știu că vrei să-l ai aproape,să-i strecori secretul

Langă ureche, de parcă ți-ar fi frică de mine.

ʺIubitule, m-a apucat un dor de tine...ʺ i-ai spune tu,

Totuși rămânem doar noi doi

Să privim noaptea în ochii reci și goi.

Voință de nemurire

Vreau să-mi lipesc urechea de bolta cerului

Să-i ascult eternitatea.

Vreau să mă îndrăgostesc cu totul de infinit,

Să-i sărut stelele pe rând.

Vreau să fiu un zâmbet în copilăria lui Dumnezeu,

Să-I pătrund în primul gând.

Vreau să fiu buzele Evei când sărută șarpele,

Să-i schimb blestemul în tăcere.

Vreau să legăn Timpul în brațe când încă-i copil

Să-i adorm dorința de trecere.

Vreau să nu afli vreodată că sunt doar un mag

Care din nemurire face o zi de iubire.

Hoinar

Îmi pare uneori că oamenii mă înghit și mă trăiesc

Și zi de zi, seară de seară, prin golul din mine scormonesc.

Mă ascund mai des printre clapele de pian

Să găsesc la sfârșitul muzicii un nou elan.

Noaptea târziu, când luna smulge cerului prea multă lumină,

Alerg pe raza subțire de stea, să-i ating un colț de inimă.

Mă așez pe-o muchie de minut și aștept

Să strângă zorii lacomi noaptea la piept.

Mă izbesc de peretele pieptului cu dor

Și mă întorc sleit la tine

Înainte să disper și să omor

Sufletul hoinar din mine.

Lucifer

Sunt rece în fața ta precum cenușa unui fost vulcan
Din care a rămas doar un crater adânc pe lună.
Unde Dumnezeu a topit lumina sfântă și udă
Împletită cu taina din apăsatul sărut a lui Iuda.

Taina nebună pe care numai tu poți s-o mai știi
Când îmi săruți, pe furiș, aproape banal
Pustiul pervers al sufletului meu aproape carnal
Și mă privești cu ochi mai negri, mai adânci și mai vii

Dorința

Obrajii tăi fierbinți topesc zilele de vară
Când schimbăm timpul într-un sărut,
Noaptea întreagă o ascundem prin vene
Să ne spălăm stelele sufletului de lut.

Noaptea

Își strânge Dumnezeu soarele în sân și-i ia lumina,
Să nu-ți mai văd ochii mistuitori și să-ți iau mâna.
Întunericul ne ascunde trupurile și ne pierde umbrele,
Eu îți sărut cu sete stelele, liniștea, lipsa și zorile.

Despre moarte se tace
Așa cum tace sufletul mortului

Care nu știe să-ți spună unde poate fi găsit

Când alergi dupa el prin vis

Când te strânge dorul de gât

Și urlă: viața te-a omorât.

Stai îngândurat lângă sticla ta cu vin

Când toate zilele-ți sunt din pelin…

Omule, ești singur și pribeag

Numai timpul iți este toiag,

Îl tocești în fiecare zi câte puțin

Apoi iți bei lacrimile ca pe venin

Toata tăcerea iți curge în suflet

Și se face o piatra de moară

Când fiecare gură de aer

Începe sa doară.

Uitarea

Ți-am scris mereu cu creionul pe foaia vieții

De frică sa nu greșesc, cum fac înțelepții

Azi ștergi primul “te iubesc” scris ștrengărește și apăsat.

Observi și tu acum că-n viața ta numai cute pe foaie am lăsat

Lacrima

Am ascuns sufletul în ochi prea devreme

și apoi,greșind, l-am strivit dureros între gene

până când s-a facut tot - o singură lacrimă.

Melcul

Demult îți porti casa prin lume

Ca să închizi în ea poveștile din copilărie,

Și iubirile multe, dar fără nume

Cuvântul

Dans de fluture pe urechea plină cu șoapte
Devine cuvântul tău pentru mine,
Când noaptea, uitată de lume, lângă noi rămâne

Depresia

Azi e doar trecutul zilei de mâine,

Îmi latră soarta la ușă ca un câine

Care demult nu mai știe să muște.

Încercând

Picături grele cădeau de pe fruntea Veșniciei

Peste noi, care am chinuit-o întreaga noapte,

Încercând să-i descoperim secretul printre șoapte

Pentru ca apoi, dimineața târziu, să-i ascundem zilei

Neputința noastra de a opri timpul,

Care a trecut mereu pe lângă noi

Cum trece molcom prin somn un strigoi,

Amitindu-ne că zi de zi ne trăiam coșmarul

Osândiți să ne iubim ca doi balerini

Care dansează neîndemânatec pe muzica Lui,

Încercând să smulgă din inima visului

Toată iluzia de veșnicie împletită din minuni.

Acum , când vezi și tu că nu am reușit,

Să mă privești fără să mă cerți sau să mă urăști,

Să nu încerci din fiecare gând să mă gonești,

Ci să mă ierți, căci în lipsa de speranță te-am iubit.

Ploaia în doi

Ploua aproape mut peste străzile reci

Peste livezi, peste case și peste poteci

Eu m-am așezat demult aici

Să-ți povestesc despre cum poți să încerci

Să fii una cu ploaia

Să-mi săruți părul, ochii, buzele și haina

Să uiți cine ești și să pătrunzi în mine

Ca să învățam împreuna

Cum e sa fim una.

Iar când te trezești din vis

Lângă tine te rog să mă primești

Fără să mă alungi în gând

Și să-mi arăți cum e să iubești

Și să-ți petreci zilele râzând.

de prea mult timp fără tine

se-așeaza un greu miros de cavou

peste fiecare sentiment nou.

E seară și îngerul îmi zboară

lasându-mă a câta oară

Să zac rapusă de grele patimi

Cunoscute de puținele inimi

În adâncul cărora nu există limite,

Căci ele cunosc doar noapte

Doar vise și șoapte

Îmbibate cu miros dulceag de dorințe coapte.