meteahnă

zi de zi am învațat să merg drept,
să spun mereu fiecare lucru corect,
să-ndrept priviri senine fiecărui om
și să-i preschimb gândurile-i murdare
în vorbe goale ce ies din gura oricărui domn.

zi de zi am învățat s-aștept oricât,
să stau cuminte în fața fiecărui păcat,
să-i dau oricărui trecator un zâmbet rece
și să-ngheț sub el orice găsește altul senzual
până când orice pornire-nfierbântată trece.

și-ntr-o zi m-ai întemnițat în noaptea adancă a ochilor tai
lângă o tandrețe fierbinte și aspră, păzită de trei dulăi -
în zadar am căutat măcar o singură fărâmă de rațiune,
sub umbra genelor tale viața-i o chinuitoare minune
ce-mi face mersul strâmb și sufletul flămând de tine.

voință de șarpe

îmi simt sufletul-n gât
ca pe o vorbă urâtă și ghimpoasă,
ca pe o vomă foarte amară și foarte dureroasă -
cum așteaptă scârbit
să deschid o portiță prin care să iasă
din carnea-mi râncedă și odios de frumoasă,
unde vara-ntreagă a dospit
în mirosul greu de ispită duioasă
culeasă din iarba cea mai verde și cea mai grasă.

aproape

nu-i acolo unde-mi încep degetele
când le închizi între degetele tale,
nu-i nici între buzele mele
când mă înec cu buzele tale
și nici măcar între coapsele-mi tari
când intri-n mine și vrei să mai stai.

aproape-i undeva după retină
unde-mi aștepți gândurile să vină,
e dincolo de ce ai învățat că sunt
când mi-ai gustat flămând trupul de lut,
aproape-i mult după ce te-ai oprit năuc
și-ai socotit că mai mult aproape nu duc.

molitvă

e atât de mult gol în mine
încât îmi pare că ochii sufletului Tău
au orbit căutând o fărâmă din sufletul meu.

nu-i nimic de văzut în mine -
tot ce iese, tot ce vine
e doar o dâră de fum subțire
cât să-mi ajungă de ieri până mâine

în mine-i doar o rugaciune fierbite,
ca ultimul joint ajuns la filtru:
dacă tot trec prin atâtea ispite,
poți Doamne, să-mi dai Tu
un dumicat din fiecare-n parte?

nihilism

nu mai cred în nimic!
L-am ars pe Dumnezeu în mine
am răstignit orice urmă de speranță
și-am început să renunț la viață.

nu mai cred în nimic!
nu-mi pasă dacă-i soare-afară
dacă-i cerul dureros de frumos
nici dacă-i parfum de primăvară

nu mai cred în nimic!
în sufletu-mi  îngrozitor de chircit
golul singur în sine s-a rătăcit.
24 de ore în fiecare zi am murit.

G

Lasă-mă să-ți simt căldura fumurie în  piept,

Să-mi rătăcesc gândurile urâte și să te aștept

Dincolo de tot ce m-au învățat alții sa fiu,

Acolo unde fără tine era înainte pustiu.

Lasă-mă să vin cu tine-n mine pentru un timp,

Să stăm tâmplă langă tâmplă pe un câmp

Unde s-au născut  toate gândurile frumoase,

Unde dorm visele noastre cele mai duioase.

Lângă tine simt mica pauză dintre secunde

Când Timpul hain nicăieri nu se grăbește,

Pănă când îmi lași pieptul gol să se răcească
Și-ți simt lipsa spinoasă cum începe să crească.

Rugaciunea

Goliciunea din fiecare minut se-ascunde în sufletul meu

Și-mi pare ca îmbătrânesc singur în gândul lui Dumnezeu

Când nu ești lângă mine să mă ascund sub genele tale

Să-ți sărut sfios prezența cărnoasă așa cum sărut icoanele.

Mă rog la tine să mă înveți cum să nu-mi fie frică de moarte.

Îți port cu smerenie iubirea la gât ca pe-o cruce sfântă care poate

Să prindă la sfârșit în ața ei subțire sufletul meu păcătos

Și să-l târască pe lumea cealaltă, lângă sufletul tău luminos.

Asta mi-e rugăciunea în fiecare minut gol care trece, care vine,

În chinul de a mă fi născut  nu am altă salvare în afară de tine.

Iubire, am îngenunchiat uimit între buzele tale atât de tăcute,

E o minune dragostea ta și minunile nu cunosc frica de moarte.

Depresia

roșul dimineții îmi intră violent sub gene
să-mi caute ochii însângerați -
felinare obosite care țin nopții de urât
arzând subțire iluziile verzi.

cafeaua mea se odihnește singură-n cană.
mi-a căutat în zadar buzele reci
și-apoi a renunțat să mai trezescă-o umbră
ascunsă-n pijamale aspre și reci.

ea știe că mi-e frică în fiecare dimineață
să nu mă sugrume viața
cu mâna ei puternică și calduță -
atât de-nsetată de moarte.

joacă erotică

palma mea s-ascunde de tine
în dosul palmei tale umede.

ți-am prins căldura pieptului
și-o sufoc în nările mele
cum sufocă lupul flămând
urma căprioarei tinere.

ochii mei stau pe buzele tale
ca să-i ascund de privirea ta,
să nu-mi ajungi dincolo de gând,
să nu-mi găsești dorul râzând
ca un mic ștrengar -
care (numai imaginar)
ți-a mușcat buza de jos
și-ți frământă-acum gustul duios.

Flori din iluzii

aș vrea să fii dimineața mea primăvăratică
să-mi lovești în geam cu aripile unui fluture,
să-ți simt atunci adierea plăpândă în artere
cum îmi curăță sângele de ultima doză mică.

lasă-ți mainile moi să intre în pieptul meu
cum intră rădăcinle florilor în pamânt.
ai s-ajungi acolo unde nu-i niciun cuvânt
căci iluziile nu încap într-o inimă de ateu.

vreau să prinzi rădăcini în pieptul meu pustiu
să crești în mine, să dai rod și să mă trăiești,
ca într-o dimineață primăvăratică să te trezești
cu un fluture alb care-ți bate în geamul pustiu.

sihastru

cum ajunge soarele printre morminte
și înfioară-ntunecimea morții,
așa-mi ajunge privirea ta printre cuvinte
și-mi întunecă căile minții.

ai adunat în tine sute de gânduri murdare
care se-neacă în gandurile mele.
pe buze ai semințe otrăvite din pacate amare
care-nmuguresc pe buzele mele.

iubirea ta-i un pui de năpârcă cenușiu și moale
care-mi scobește în inimă
și se târăște printre mortăciuni sentimentale
căutând o dragoste infimă.

Deucalion

ai intrat odată în largul meu pe nesimțite
nu ești nici zeu, nici pâgân, nici credincios.
ai fost o corabie cu pânze din albe cuvinte,
miroseai a vânt, a sare și a nisip sticlos.

întâi m-ai străbătut ca un gând îndrăzneț
eram necunoscutul tău și tu erai eroul meu.
pe marea mea nu era vreun război măreț,
nici furtună, nici sirene cu năucitor ecou.

ți-ai aruncat ancora în adâncul pieptului meu.
din scânduri ti-au ieșit oasele albe și goale,
pânza curată s-a preschimbat în trupul tău
și-ai adormit cald și cărnos pe malul buzelor mele.

îți cutreier livada tânără a trupului

îți sărut ochii împletiți cu reze de soare
îți mângâi colinele arzătoare ale obrajilor
îți sorb polenul dulce-amărui de pe buze
și simt în fiecare nerv căldura parfumată
cum iese molcom din lutul trupului tău

cum își ascunde copilul fericirea-n iarbă
așa îmi ascund eu trupul în trupul tău
și gura mea rămâne pitită sub a ta barbă,
când inima mea zbuciumată de doruri și patimi
își găsește odihna sub coastele din pieptul tău.

ne întregim și linistea ne-mbracă trupurile.
apoi mă-ntreb: când Iadul o să-mi înghită sufletul
livada ta primăvăratică o să adră cu mine-năuntru?

în mine arde Dumnezeu

mi se topesc cuvintele pe buze.
din mine iese numai fum
și-n mine intră numai fum
ușor, ușor mă descompun.

în mine arde Dumnezeu.

îi simt tâmplele zvâcnind,
strâmtorat în pieptul meu
nu strigă după ajutor,
nu strigă după tatăl său,
nu-și strigă ultima rugăciune,
și nici binecuvântări nu spune.
în tăcerea lui se descompune
sufletul meu negru de plumb.

am să rămân numai trup
întins și gol în singuratate
fără credinți, fără iubiri
și viața o să-mi fie moarte.

buza de jos

de fiecare dată când mă trezesc fără tine
sunt doar o fărâmă de lut cu sufletul gol.

am uitat să-ți spun înainte să pleci
că tu ai fost mereu băiatul cu ochii frumoși
care purta mirosul vântului cald din vamă
și avea urma dinților mei pe buza de jos.

dimineața îmi turnai în cană cafeaua neagră ca o pisică
care toarcea liniștită, amară și sictirită.
apoi te mușcam de buza de jos,
să-mi hrănesc sufletul cu suspinul tău duios.

spectator fără actor

dacă vrei să intri în el nu trebuie să mergi departe,
trebuie să găsești cămara unde întunericul a mâncat lampa.
să ai grijă să nu aluneci pe scări când cobori în noapte...
dinainte îți zic că nu vei găsi nici măcar o lumânare pe rampă.

așa-i la el acasă, în frigul nopții nu întâlnești niciun invitat,
pe scena îmbibată cu miros putred stă un singur scaun.
actorului nu i se mai cere niciun rol pe dinafară învățat
căci inăuntru se leapădă de sine și se face singur nebun.

așa L-a învățat Dumnezeu pe actorul cu suflet olog:
când rămâne singur, să-și lase demonii afară din el,
să lepede orice decor și să aibă un singur monolog,
să fie om smerit ca oricine și să se joace pe sine.

sarutul

din asfaltul buzelor a iesit primul mugur de floare.

uitarea.

noaptea,
cand ma dezbrac de mine
umbra mea goala se acopera cu tine.

in lipsa ta,
nergul noptii mi-ar sterge
orice farama de existenta lucie.

ne-amestecam.
eu, tu, noaptea.apoi asteptam.
fiecare se izbeste de lumina si ne uitam.

*
umbra mea goala acopera cu tine
orice farama de existenta lucie.
fiecare se izbeste de lumina si ne uitam.

*
cand ma dezbrac de mine,
negrul noptii ma sterge.
eu, tu , noaptea.
asteptam.

*
noaptea,
in lipsa ta,
ne amestecam.

*
asa stim sa (ne) uitam.

Dor în putrefacție

Durere,
îmi pare uneori
că ai picioarele atât de subțiri
încât poți să intri-n mine printre gânduri.

gheara ta mică mă zgârâie adânc în piept.

mă ustură fiecare zi s-aștept
să-ngropi în lutul inimii fiecare regret.

urmele tale îmi lasă dicolo de fiecare cuvânt
absența lui încrustată adânc în piele,
precum cavoul deschis în pământ.

mica urmă adâncă.

uneori m-ascund în primul strop de lumină
și-aștept toată noaptea sub genele tale,
căci vreau să intru mereu în tine din prima
și să rămân tăcută la sfârșitul viselor tale.

uneori m-ascund în prima ta silabă
și-aștept însetată pe buza-ți de jos,
până vocea ta cade pe urechea mea
și-mi strivește liniștea atât de duios.

uneori sunt doar o mică urmă adâncă
și-ncap în patul tau cu miros de păcat,
ca sărutul primăverii în zăpada topită.