nu avem cuvinte perfecte,

tacerea ofera prea multe posibilitati.

lumina te obliga sa vezi culorile,

intunericul te ameteste...

limbajul meu articulat imperfect

isi goleste continutul in fata

muzicii

"Für Elise"

si nimic altceva

poate doar sufletul femeii necunoscute din amintirea lui Beethoven

bagatela asta reinvie mitul "eternei reintoarceri"

imi ofera certitudinea unor noi inceputuri.

drumul cel mai scurt spre trecut,

sa fie oare cel al viitorului?