imi facusem bagajele acum cateva luni...cine ar fi crezut ca mai plec vreodata?

orice s-ar fi intamplat dorul de duca imi injecta neindurator supradoze.

n-am mai suportat,am plecat fara bilet dus-intors,fara minte,fara curaj,fara planuri,fara idetitate precisa. am fost un fluture in zbor,pentru ceilalti gingas ca buzele unui nou-nascut,pentru el insusi dureros de fericit.

ma indraptam spre iubire-tara miraculoasa cu zile inegalabile,in care cineva imi va spune dintr-o data "iubitule".

auzisem ca patria aceasta e preafrumoasa pentru ca doar aici exista fericirea...

insa timpul nemilos a pasit greoi peste aripile mele, frangandu-le.

m-am oprit neputincios la periferie intelegand ca Iubirea-i o tara unde fiecare este un iluzionist.

ma intreb acum de ce plang in fata ta si zambesc nepotrivit...oricum nu-i corecta Iubirea si locuitorii ei sunt necinstiti

si totusi in curand va creste iarba si vor zambi colorat florile,

stii...Iubirea-i doar o tara primavaratica si doar aici locuieste fericirea

exact in clipa asta imi doresc sa-ti spun ceva
...dar mi-e frica de cuvinte
...voluptoase ca o amanta nedemna de incredere,m-au tradat de prea multe ori,relatia dintre noi s-a destramat...cuvinetele nu-mi mai apartin.
candva erau totul pentru mine,eram copil,credeam in magia lor asa cum credeam in iubire...
acum imi framant incercarile
...am invatat prea multe definitii,prea multe romane,prea multe exercitii de retorica,prea multe experiente...cuvintele s-au imprastiat,au capatat conotatii,poarta in ele amintiri,persoane,visuri nascute moarte.
iubirea nu mai e iubire,fericirea nu mai e fericire,libertatea nu mai e libertate...
toate cuvintele au devenit constrangeri,au capatat trecut,prezent si viitor.ma domina,ma rascolesc,ma traiesc,ma chinuie.
cred ca i-am dat iubirii numele nepotrivit,poate ar trebui sa-i spunem gargarita,sa facem mici modificari in dictionar...sa folosim cuvintele care au ramas pure,nemediatizate,neclocite...sa-i spunem fericirii-fan,libertatii-buburuza...si iubitului cum sa-i spunem?

am nevoie de clor

ok...imi tot spun ca ar trebui sa incep sa fiu serioasa,obiectiva,realista.

o pata mare si roz imi mananca zilele linistite...la inceput a fost cat un purice acum se tot mareste si ma enerveaza...nu mai pot fi eu,trebuie sa port sosete roz,parfum roz,atitudine roz

...un roz pal,cald,linistitor,cu mici urme stridente,obsesive...

imi coloreaza cinismul,orgoliul,demnitatea,inaccesibilitatea...

e atat de evident incat ceilalti au inceput sa se mire,apoi sa faca glume si acum ma compatimesc....cancerul roz a trecut de faza in care putea fi lecuit...nicio chimio-cinico-terapie nu ma poate ajuta.

asa ca am inceput sa privesc soseaua,masinile,magazinele,papucii oamenilor,graba lor,lipsa de chef,monotonia,fetele obosite si saturate de viata...colectez atomi de clor pentru uriasa mea pata roz in expansiune...ii rog pe toti sa puna macar un cuvat rau,o deznadejde,un vis frant in fondurile mele cloro-cinice.

situatia e chiar grava,fac un apel catre trecutul meu alb negru,am nevoie de clor...nu-mi place rozul,nu stiu cum mi s-a "pus pata",dar jur ca nu am vrut-o,nu a fost intentionat...

asimilare

o parte din tine

a ramas in mintea mea .

acum, un gand setos de tandrete si afectiune isi intinde bratele

s-o sufoce,

s-o asimileze,

s-o inchida vesnic intr-un colt de suflet...

pentru ca fericirea nu vine niciodata cand trebuie.

nu mai spune nimanui,doar eu stiu ca ma voi bucura de momentele astea unice in lipsa ta,cine stie cand...

nu avem cuvinte perfecte,

tacerea ofera prea multe posibilitati.

lumina te obliga sa vezi culorile,

intunericul te ameteste...

limbajul meu articulat imperfect

isi goleste continutul in fata

muzicii

"Für Elise"

si nimic altceva

poate doar sufletul femeii necunoscute din amintirea lui Beethoven

bagatela asta reinvie mitul "eternei reintoarceri"

imi ofera certitudinea unor noi inceputuri.

drumul cel mai scurt spre trecut,

sa fie oare cel al viitorului?

fericire?!

in drum spre casa...acum 40 de minute,probabil.ii povesteam un banc unei prietene"stii tu de ce are elefantul coada?"-"sa se apere de muste"-"nu",

fraza urmata de gesturi haotice care incercau sa sugereze fundul elefantului:)))

apoi...la cativa metri,in fata noastra,doi posomorati:"uita ma la astea,au tras un fum"

ma intreb si eu acum...asa se manifesta fericirea,asta e cauza?un fum...poate chiar avem nevoie de un microcip "ha-ha" pentru a fi fericiti...ma intristeaza ideea.

oricum,reactia noastra(fireasca probabil)a fost sa radem de ei:)))chiar nu isi dau seama ca fericirea e gratuita?;))sarmanii... :)))

si ca sa va "luminez"....elefantul are coada...ca sa nu se termine brusc=))))

p.s.bineinteles valoarea bancului sta in talentul nativ de a mima...sau antonimul spirirului actoricesc(tipic mie) condimentat cu balbaieli,rasete incontrolabile,incoerenta,buna dispozitie...

umorul are nevoie neaparat de fum-fum de ironie:)

despre determinism metafizic-fatalism

...si pasii tai se vor pierde printre sutele de pasi.

si zambetul tau,

si privirea ta adanca,

si mainele tale reci,

si intreaga ta fiinta,

se vor pierde...

si atatia oameni vor trece dupa tine de parca tu nici nu ai fi fost candva.

in spatele sutelor de pasi care vor distruge urmele dragi ale pasilor tai vor ramane melancolia cu mine insumi

eu-aici-acum

ma simt de parca toate ideile,gandurile,sentimentele, moleculele din mine urla,se cearta ,pur si simplu nu-si gasesc locul...un haos care se vrea numit "eu"

ai simtit vreodata ca turbezi?ca singurul atu care nu te tradeaza in fata altora e pielea subtire care acopera un milion de prostii,probleme,nervi,dracusori insuportabili etc?

iar tot ce pot spune ceilalti e :ce ai?esti suparata?...

ma simt de parca as fi atat de racita incat am inceput sa delirez si nu gasesc butonul rosu pe care scrie "stop" sau "apasati in caz de urgenta",nu dispun de numarul pentru pompieri,salvare sau politie.

nu stiu nici macar motivul care a declansat totul...

fara titlu

doar o zi din februarie 2010,ultimul an de liceu...

sunt o criminala in serie...imi ucid planuri si vise.am vrut sa fac atatea dar am ajuns sa ma balacesc in lacrimile viitorului pe care il ucit zilnic,avorturi peste avorturi,nu nasc nimic,nu produc nimic,doar concep.

azi am fost la alianta franceza sa-mi platesc b2'ul,sa ma trezesc de maine cu-un examen de dat...

nu cred ca am intrat acolo de un an de zile...ce frumoasa si veche era cladirea.mirosea a cursuri facute in serile calde de mai,a carti vechi,a franceza,a clasa a 10a...

[vise nascute moarte]

azi in 43 "te crezi special?zi ma,te crezi special?!fraiere!!:)))"si cred ca voi incheia cu asta ptr ca tot drumul nu mi-a iesit din cap.

...

de ce este fiintare si nu,mai degraba,nimic?

(heidegger-introducere in metafizica)

intrebarea vine odata cu plictiseala cand sunt la fel de departe de bucurie si de disperare,cand monotonia raspandeste in jur un pustiu in care imi este indiferent daca existenta este sau nu este...

nimicul-poate cel mai mare seducator...

e foarte tentant sa nu fii,dar,din pacate,nu voi afla niciodata cum nu e,pentru ca, pur si simplu, m-am nascut.

ce-ar fi fost daca maica'mea facea nenorocitul ala de avort???daca nu ma nasteam,daca nu erau mainele care scriu,ochii care privesc fara sa vada,daca nu mai sarutam...daca?!

dar,Viata,uite ca mi-ai distrus cea mai misterioasa dorinta-de a nu fi,de a nu ma fi nascut!

nu exista un cuvant perfect,o carte perfecta,o silueta perfecta,o iubite perfecta,o dimineata perfecta,un sex perfect,o privire perfecta,o religie perfecta,un joc perfect,o intalnire perfecta,un suflet perfect,o clipa perfecta,o culoare perfecta,o identitate perfecta,o tara perfecta,o stea perfecta,o singuratate perfecta,un apus perfect,o liniste perfecta,o durere perfecta,o planeta perfecta,o zi perfecta,un zbor perfect,o epoca perfecta,un atom perfect,o vacanta perfecta,o melodie perfecta,un geniu perfect,un parfum perfect,o injuratura perfecta!

"multumesc, Viata ,ca m-ai aruncat in imperfectiune"iti strig ironic,proasto...

nimicul,indubitabil perfect,mi-a fost refuzat.mi-am dorit nicio sansa de perfectiune,nimic...

...acum fiecare atom din mine isi declara existenta-turbez!

despre "relatia serioasa"

cred ca am gasit raspunsul...o relatie serioasa iti arata cine esti.poti fi plictisitor sau sufocant,tu decizi.imi spunea un amic azi "toate relatiile sunt procese de atasare si toate despartirile sunt procese de detasare".

nu ma simt pregatita pentru o relatie serioasa pentru ca nu stiu cine sunt.Noica spunea ca "omul e ceva ce se defineste neincetat"...poate ca nu voi sti nici peste zece ani cine sunt,dar voi putea spune cine nu sunt,voi avea mai multe sanse pentru omogenitatea eului,imi voi stapani mai bine parerile,principiile sau emotiile(desi nu sper)

totusi,nu as vorbi despre o "relatie serioasa",mai curand as spune o "relatie matura".
maturizarea-procesul complex in care ma simt antrenata non-stop.atunci inseamna ca pot avea relatii complexe,dar nu pot avea relatii "mature".

incredere,siguranta si comoditate sunt ingredientele relatiei mature.nu le pot experimenta pe toate in acceasi relatie...poate am facut-o la 16 ani,dar a fost vorba de o perioada relativ scurta,curmata de un esec a carui dovada este frica de atasament fata de ceilalti,dorinta de relatii pline emoional dar reduse temporal.
nu vreau sa ma oblige cineva sa-i indeplinesc nevoia de securitate,sa fiu si maine acolo pentru el.asta cred eu ca este esenta unei relatii serioase.

in acelasi timp nu te poti izola de ceilalti si spune ca esti libera.ai nevoie de o voce care sa-ti confirme infinitul de posibilitati.dar vocea respectiva poate fi mereu aceeasi?oare nu rutina este cea care distruge libertatea?

o relatie ma rupe in doua parti:una cere libertatea de a iubi neconditionat,fara obstacole morale, iar cealalta isi revendica dreptul la autocontrol,conservare si detasare.

momentan as incepe o relatie pe doua planuri:as experimenta si m-as detasa in acelasi timp.fiecare pas inainte si-ar construi virtual drumul spre iesire.

la intrarea in labirint as lasa ghemul libertatii personale si nu m-as aventura mai departe daca mi s-ar termina firul libertatii,nu as rupe legatura cu lumea pe care am construit-o singura,cu lumea mea.

desenul din ureche

tu

nu-mi presimti durerea

in ochi cand ma privesti?

Sufletu-l ascund in palma ta,

surasul tau se plimba peste ochii mei.

Incet,

cu gingasie,

imi scoti lacrimi pe fata.

Jocul de copii devine trist -

***

deseneaza-mi in ureche

un negru "te iubesc"

...apoi arde cuvintele,

sufla cenusa pe-o foaie

si trimite scrisoarea lui Dumnezeu.

Cand sufletul meu

va ajunge in Iad

vreau sa mai primesca srisori groase.

*

cuvintele -

sa le zgarii cu cenusa viselor,

nu vreau sa ma arda

cand trec in Lumea de Jos

depre iubitul "perfect"

...din fericire nu exista o fabrica de iubiti...

din punctul meu de vedere persoana de langa mine ar trebui sa ma faca sa imi doresc sa fie exact asa cum e...

nu-mi doresc un iubit perfect.vreau sa imi apara in cale cineva fara sa-l caut...sa descoperi dorinta fara a forta nota este cel mai important.

fara superficialitate,cu multe defecte enervante dar placute in acelasi timp,cineva fara defecte nu ar avea calitatea cea mai importanta pt mine: pasiunea de a face ceva mai bun,in orice domeniu...

hmm...despre aspect...frumusetea sufletului sa iasa la suprafata,o persoana desteapta,puternica,plina de pasiune,profunda,ambitioasa este mereu frumoasa...are acel "ceva" care te transporta in alta lume,care amplifica tot...sper ca nu cer prea multe

dar ca sa compensez:iubitul meu ar trebui sa-mi ceara mereu mai mult,sa ma faca sa-mi depasesc limitele in bine, fara a exagera...n-as vrea o persoana care sa-mi spuna mereu:"esti perfecta,ramai asa..."

si ar mai fi cate ceva...dar nu pot sa-ti spun acum,nici eu nu stiu exact ce veau...dar pesoana respectiva ar putea sa ma inspire mereu

dor

parfum al iubirii

...

subtil,
coplesitor
sau
insuportabil

-intotdeauna prezent-