mi-am întins trupul epuizat pe podeua rece

și mi-am lăsat sufletul

să curgă încet

în gaura nesfarșită din lăuntrul -

strașnica gaură pe care unii o numesc

viață.

sufletul meu era pe atunci doar râs de coplil

și în fiecare dimineață

credea c-o să plece acasă

credea c-o sa iasă

s-alerge ca vântul nimănui

prin iarba deasă din campia Lui

unde dorul, iubirea, fericirea și visul nu se-mpart.

acum...

în fiecare seară

când își bea apa chioară

îi zice vodkă

și râde

și urlă

și-ntreabă - ce mai face umbra lui pe sus

când toata magia s-a scurs?

asimilare

o parte din tine

a ramas in mintea mea .

acum, un gand setos de tandrete si afectiune isi intinde bratele

s-o sufoce,

s-o asimileze,

s-o inchida vesnic intr-un colt de suflet...

pentru ca fericirea nu vine niciodata cand trebuie.

nu mai spune nimanui,doar eu stiu ca ma voi bucura de momentele astea unice in lipsa ta,cine stie cand...